Slujire arhierească la Mănăstirea Hîncu

Duminică, 7 iulie, 2024, când este sărbătorită și Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstire ,,Cuvioasa Parascheva” – Hîncu, din s. Bursuc, rn. Nisporeni.
După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a ținut un cuvânt predicatorial în care a explicat mesajul evanghelic, ce relatează chemarea la apostolat a ucenicilor Mântuitorului. Totodată Înaltpreasfinția Sa a vorbit și despre semnificația și importanța duhovnicească și istorică a sărbătorii Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul Mănăstiri Hîncu, condus de stareța așezământului monahal, Egumena PARASCHEVA (Cazacu).
Prezenți la Sfânta Liturghie au fost și numeroși credincioși, care s-au împărtășit cu Sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
La sfârșitul sfintei liturghii Înaltpreasfinția Sa a felicitat pe credincioșii prezenți.

În mod deosebit Ierarhul a adresat cuvinte de felicitare preotului de la Cernăuți, Prot. Ioan Eremii, cu ziua numelui, oferindu-i în dar o frumoasă icoană.