Luni, 11 decembrie 2017, cînd Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfîntul Cuvios Mucenic Ștefan și pe Sfîntul Sfințit Mucenic Serafim, la solicitarea creștinilor din satul Păruceni, raionul Nisporeni, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta Liturghie în biserica din localitate cu hramul „Sf. M. Mc. Gheorghe”.
În dimineața zilei Preasfinţia Sa, a fost întîmpinat călduros de Protopopul Raionului Nisporeni, Protoiereul Vitalie COZARI, soborul de preoți, candidatul la hirotonire în treapta de preot, Diaconul Andrei RUSU şi creștinii din localitate.
Alături de Ierarh au coliturghisit un sobor ales de preoți și diaconi, printre care, Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, Protopopul Raionului Nisporeni, Protoiereul Vitalie COZARI.
După citirea pericopei evangelice cu binecuvîntarea Preasfinţiei Sale, Protoiereul Ioan BORŞ, parohul bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din satul Cristești, raionul Nisporeni, a explicat credincioșilor sensul evangheliei de astăzi, rostind şi un cuvînt de învăţătură din viaţa sfinţilor prăznuiţi astăzi în special din viaţa sfîntului sfințit Mc. Serafim Ciciagov: „ Noi toți suntem oameni și nu se poate ca marea vieții să nu scoată la suprafață lucrurile rele și ca mizeria să nu dea pe afară și astfel să se curețe adâncurile unei stihii întregi. Tu însă să fii numai cu Hristos, unicul Adevăr și unica Iubire, căci cu El totul este minunat, totul pe înțeles, totul aste curat și liniștito”
După cîntarea imnului Herovic, fiul părintelui Gheorghe fost paroh al acestei biserici, Diaconul Andrei RUSU, a fost hirotonit de către Chiriarh, în treapta de preot.
După oficierea Sfintei Liturghii, Ierarhul însoțit de soborul de preoți și diaconi slujitori au săvîrșit Panahida pentru cei adormiț, pentru sufletul pururea pomenitului Protoiereu Mitrofor Gheorghe RUSU, fost paroh al bisericii.