În dimineaţa zilei de marţi, 8 martie 2022, în doua zi a Sfântului şi Marelui post, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a luat parte la slujba Utreniei, ce s-a săvârșit în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.
După Ceasul I, așa cum prevede rânduiala tipiconală, Înaltpreasfinţia Sa, împreună cu preoţii slujitori ai Catedralei Episcopale, a oficiat Litia pentru cei adormiţi.
Menţionăm că Biserica ne pune în faţă în aceste zile din prima săptămână a Postului Mare, un program liturgic mai deosebit, cu mai multă rugăciune şi îngenunchere, dar şi cu îndemnuri la pocăinţă și nevoință duhovnicească.
De aceea, Îreasfinţitul PETRU, a îndemnat şi îndeamnă părinteşte pe toţi credincioşii să fie prezenţi, după posibilitate, la aceste frumoase, umilincioase şi importante slujbe bisericeşti, ce trezesc în noi simţul smereniei, care dă naştere pocăinţei adevărate şi care sunt un urcuş duhovnicesc, ce ne duc spre Împărăţia Cerească.
Cântările la strană au fost interpretate umilincios de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni
Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculţan)