Sîmbătă, 13 iulie, 2024, când sunt pomeniți Soborul Sfinților 12 Apostoli, pentru satul Dancu, din r. Hîncești a fost o adevărată sărbătoare duhovnicească, căci astăzi s-a pus piatra de temelie a vitoarei bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe”, săvârșindu-se și Dumnezeiasca Liturhgie de către Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni.
În dimineaţa zilei Înaltpreasfinţia Sa a fost întîmpinat de paroh localității menționate, preotul Iosif POPOVICI,dimpreună cu familia sa, cu soborul de slujitori și credincioși prezenți.
După întâmpinare a fost săvârșită slujba punerii pietrei de temelie a bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din localitate fiind prezenţi şi oficialităţi locale în persoana primarului localităţii, Dnl Gheorghe GRIGOREȚ și mai mulți ctitori și binefăcători ai bisericii.
Sfînta Liturghie a fost oficiată pe temelia viitoarei bisericii.
Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit prot. Serghei SLĂNINĂ, Protopopul Bisericilor din Raionul Hîncești, preotul Iosif POPOVICI, parohul bisericii din s. Dancu, dar și alți slujitori din cuprinsul Eparhiei noastre, dar și din alte Eparhii.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni către Dumnezeu ca să se reverse ajutorul divin și binecuvântările cerești peste această comunitate parohială, ca să poată săvârși până la sfârșit această binecuvântată lucrare de zidire a unei sfinte biserici.
După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul ținut un cuvânt predicaorial în care a vorbit despre importanța și necesitatea unei biserici într-o localitate, vorbindu-le credincioșilor și despre îndatoririle creștinești, de a purta grijă de mântuirea sufletului.
După oficierea Sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te Deum de mulțumire la finele căruia Înaltpreasfinţia Sa a adresat tuturor celor prezenți un cuvânt de felicitare, după care i-a îndemnat pe toți să pună umăr alături de părintele paroh la toate lucrările de construcție a sfântului lăcaș.
După aceasta mai mulți ctitori și binefăcători ai sfântului lăcaș au primit din parte Ierarhului Medalii Eparhiale și Diplome Arhierești.
Printre aceștea menționăm întâi de toate pe parohul localității, preotul Iosif POPOVICI, care a fost decorat cu Medalia Eparhială „Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski”, gr. II; dnl primar, Gheorghe GRIGOREȚ , de asemnea a fost decorat cu Medalia Eparhială „Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski”, gr. II; prot. Ioan POPOVICI, parohul bisericii „Sf. Ap. Și Evanghelit Ioan Teologu” din s. Sofia, rn. Hîncești, a fost decorat cu Medalia Eparhială „Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski”, gr. I.
La final, preotul Iosif POPOVICI a mulțumit Ierarhului pentru slujire și cuvintele de învățătură, aducând cuvinte de mulțumire și tuturor creștinilor prezenți, dar și ctitorilor și binefăcătorilor acestei viitoare biserici care se va înălța în localitatea Dancu, din raionul Hîncești.