În seara zilei de sâmbătă, 20 martie 2021, înspre Duminica Ortodoxiei, prima duminică din Postul Mare, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit slujba privegherii în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.
Alături de Ierarh, au participat la slujba privegherii soborul de slujitori ai Catedralei Episcopale.
După cântarea Polileului, Preasfinția Sa, dimpreună cu slujitorii și credincioșii prezenți, au îngenunchiat la umilincioasa cântare „Ușile pocăinței deschide mie…”
La finalul slujbei de priveghere, Ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți.
Cântările privegherii au fost intonate de corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina VIZITIU-GAJIM.
În timpul Slujbei de Priveghere, credincioşii prezenţi s-au spovedit, pentru a primi mâine la Sfânta Liturghie, Sfânta Împărtăşanie
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculţan)