În seara zilei de sîmbătă, 13 august, 2022, înspre duminica a IX-a după Cincizecime, când este sărbătorită și Scoaterea Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit slujba privegherii în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.
Alături de Înaltpreasfinția Sa au slujit Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, dar și slujitorii Catedralei Episcopale.
După cântarea Slavoslovei Mari, Înaltpreasfinția Sa, așa cum prevede rânduiala tipiconală, a scos spre închinare Sfânta Cruce, întrucât mâine este cinstită sărbătoarea Scoaterii Sfintei Cruci.
După ce cădirea obișnuită și cântarea „Crucii Tale ne închinăm Stăpâne…”, slujitorii și credincioșii prezenți la slujba privegherii s-au închinat Sfintei Cruci adusă recent de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU din Țara Sfântă, unde a fost purtată și suprapusă la toate locurile sfinte unde s-a închinat și s-a rugat.
Cîntările slujbei privegherii au fost interpretate de Corul Catedralei Episcopale, condus e preoteasa Liliana ROTARI.