Slujba Pasiei, oficiată de Preasfințitul PETRU, la Mănăstirea „Sfânta Treime” – Frumoasa, r. Călărași

În seara duminicii a doua din Postul Mare, pe 28 martie 2021Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit Slujba Pasiei, în biserica de iarnă cu hramul „Sfânta Treime”, de la Mănăstirea „Sfânta Treime” – Frumoasa, r. Călărași.

Menționăm că Slujba Pasiei, cuprinzând Acatistul Patimilor Mântuitorului, dimpreună cu Evanghelia, care de asemenea relatează firul pătimirii lui Iisus, este o slujbă umilincioasă, ce îndeamnă la trăiri duhovnicești profunde, prin care se cuvine a se aduce cinste și laudă Mântuitoarelor Patimi a lui Hristos, ce le-a suferit din dragoste, pentru mântuirea omenirii.

Alături de Preasfinţia Sa, la slujba Pasiei au fost prezenţi Arhimandritul KIRIL (Braguța), Președintele Sectorului Eparhial Mănăstiri și Viață monahală, dar și alți slujitori.

De asemenea, prezenți au fost la respectiva slujbă, Egumena BENEDICTA (Mura), Stareța Mănăstirii Frumoasa, dimpreună cu obștea, dar și Stareții și Starețele Sfintelor Mănăstiri din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.

La final Ierarhul, a menționat în cuvântul de învățătură, importanța acestui acatist și folosul citirii lui, vorbind totodată despre atitudinea creștinească ce trebuie să o avem față de Sfintele și Mântuitoarele patimi a lui Hristos.

După aceasta Preasfințitul PETRU, a adresat un cuvânt de felicitare Egumenii BENEDICTA (Mura), Stareța Mănăstirii Frumoasa, cu ocazia cinstirii sfântului ocrotitor, Cuviosul Benedict al Nursei, ce a fost pomenit ieri, sâmbătă, 27 martie.

De asemenea, Preasfinția Sa, a adresat Egumenii BENEDICTA (Mura), cuvinte părintești de urări de bine și cu ocazia împlinirii a 15 ani de când este Stareță a Sfintei Mănăstirii Frumoasa, dorindu-i ca Dumnezeu să-i dea puteri sufletești și trupești, pentru a duce și-n continuare cu demnitate și curaj creștinesc, de loc ușoara cruce a Egumeniei. Cu această dublă ocazie, de cinstire a Sfântului ocrotitor și 15 ani de Stareție, Preasfințitul PETRU i-a oferit în dar Egumenii BENEDICTA (Mura), o frumoasă și deosebită cruce cu pietre scumpe.

După oficierea Pasiei, Preasfinția Sa, alături de Stareții și Starețele Mănăstiri din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, a sfințit edificiul Stareției Sfintei Mănăstiri Frumoasa.

Biroul de presă al Episcopie de Ungheni și Nisporeni

Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculțan)