16 aprilie, 2023, în noaptea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Slujba Utreniei și Liturghia Praznicală în cinstea Slăvitei şi Luminoasei Sărbători.
La miezul nopţii, Ierarhul a fost întâmpinat de slujitorii Catedralei Episcopale şi de credincioşii prezenţi.
Apoi, conform tradiției și rânduielii bisericești, Înaltpreasfinția Sa a împărțit Lumina Sfântă de la Ierusalim credincioșilor prezenți, făcându-se înconjorul Catedralei, după care s-a dat binecuvântare cu cântările Învierii, la Slujba Utreniei.
După cântarea Stihiirilor Pascale, Înaltpreasfinţia Sa a citit cuvântul Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, după care a ţinut un consistent cuvânt de învăţătură duhovnicească, prin care a vorbit mulţimilor de credincioşi despre datoria de creştin cum trebuie să se prăznuiască corect Sfintele Sărbători Pascale. Printre cele menţionate, Ierarhul a specificat: „Inima cultului ortodox este sărbătoarea Sfintelor Paști. De ce? Pentru că Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos este vestea cea bună, unică, în sensul că ea este temelia vieții creștine. De aceea, Sfântul Apostol Pavel scria corintenilor în prima sa epistolă zicând: Dacă Hristos n-a înviat zadarnică este propovăduirea noastră și zadaranică este și credința voastră. Deci, creștinul este cel care mărturisește în primul rând că Hristos a Înviat și așteaptă cu speranță învierea morților și viața veacului ce va să fie, după cum mărturisim în Simbolul Credinței”.
În timpul Sfintei Liturghii Ierarhul dimpreună cu slujitorii și mulțimea credincioșilor prezenți au înălțat rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile și binecuvântările primite, cerându-se stăruitor și ca, Dumnezeu să reverse peste omenire pace, înțelegere, dragoste, bunăvoință și sănătate.
După citirea pericopei evanghelii, care a fost recitată festiv în 6 limbi (română, slavonă, engleză, franceză, greacă și ebraică), Prot. Ștefan RÎMBU, a dat citire cuvântului Pastoral la Învierea Domnului, al Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, iar Prot. Nicolai BOIAN a citit cuvântul pastoral la Învierea Domnului al Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al Moldovei.
După rugăciunea Tatăl nostru…, mulțime de credincioșii – copii și maturi – au fost împărtășiți.
Spre sfârşitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a citit rugăciunea de sfinţire a artosului şi a prinoaselor (brânză, ouă, carne), iar după aceasta a mers de a stropit bucatele credincioşilor prezenţi, care vor fi consumate la masa pascală.
Armonioasele cântări pascale au fost interpretate festiv de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.