În Duminica fiului risipitor, 12 februarie 2017, cînd Biserica Ortodoxă face pomenire sfinților Trei Ierarhi și luminători ai lumii, Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la paraclisul din cadrul Reședinței Episcopale din orașul Ungheni.
În dimineața zilei, Preasfinția Sa a fost întîmpinat de către parohul bisericii, Preotul Vitalie NICHIFOREAC, împreună cu preoții slujitori și creștinii veniți la slujbă.
Chiriarhului i-au coliturghisit un sobor ales de preoți printre care Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI.
După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oficiat un Tedeum de sănătate pentru omagiații zilei de astăzi dar și pentru credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie, felicitându-i călduros pe cei care poartă numele în cinstea celor Trei Ierarhi prăznuiți astăzi, tot aici parohul paraclisului Episcopal, a fost decorat de către Ierarh cu Medalia Jubiliară, Gavriil Bănulescu Bodoni pentru activitatea ce o depune în sînul bisericii lui Hristos. După care a rostit un cuvânt de învățătură, relatând și crâmpeie din viața și activitatea acestor mari sfinți, luminători ai Ortodoxiei.
Parohul bisericii, Preotul Vitalie NICHIFOREAC, a venit cu un cuvânt de felicitare adresat Ierarhului, mulțumindu-I totodată pentru grija deosebită față de acest paraclis.