Miercuri, 26 mai 2021, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni a oficiat slujba acatistului Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Hârbovăț în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.
La serviciul divin, alături de Ierarh, au participat clericii Catedralei și enoriașii, care au venit să înalțe rugăciuni către Născătoarea de Dumnezeu.
După încheierea slujbei acatistului, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, despre folosul şi ajutorul care îl dă Maica Domnului celor care i se roagă şi o cinstesc.
Precisnele Acatistului au fost cântate melodios de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina VIZITIU-GAJIM.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni
Foto: Arhid. VENIAMIN (Seculţan)