Pr. Anania era mereu laconic, și dacă nu auzeai ce spunea, nu-ți mai repeta. Îți zicea: „Prostănacule, să fii atent!” Prin felul lui de a fi, se distingea o dispoziție de se coborî pe sine, de a micșora imaginea așa-zisului mare duhovnic, în spatele căruia mulți aleargă și-l adoră. Pentru că e o harismă să poți să-ți dărâmi propria imagine. E o harismă să nu fii „guru” duhovnicesc și să-i îndrepți pe oameni spre Hristos. Nu în sensul de a-i povățui, ci de a-i inspira. Și când îi inspiri? Atunci când tu ești inexistent și Hristos e cel care există [în legătura duhovnicească]. Și Părintele își formase acest ethos, de aceea se comporta astfel.
Să știm, așadar, că întotdeauna și cel mai rău om are ceva bun. Noi vedem (la exterior), judecăm, dăm note. Acesta e un mare adevăr. Simptomul faptului că ne aflăm în stare de cădere acesta este: întotdeauna găsim răul în orice. Vedem urâțenia, după cum spunea Sfântul Paisie: „Musca caută necurățiile, iar albina caută polenul.” Ce vom alege să fim? Sf. Isaac Sirul nu spune la întâmplare că „Pentru cei buni toate lucrurile sunt bune.” E vorba de felul în care vedem lucrurile, de intenția și de dispoziția noastră. Dacă Duhul Sfânt locuiește în noi, suntem într-o stare de rugăciune și avem altă privire, altă optică asupra lucrurilor. Căci omul lui Dumnezeu trece cu vederea răul și dă importanță mai mare binelui. Și-și dă astfel și lui nădejde, dar și celorlalți.
Am citit cândva într-o omilie a Sfântului Ioan Gură de Aur despre cazul unui monah care a plecat din mănăstire pentru o femeie. Și Sfântul îi trimisese o scrisoare, sfătuindu-l să-și bage mințile în cap și să se întoarcă în mănăstire. Și îi spunea așa: „Și dacă tu deznădăjduiești în ceea ce te privește, eu nu deznădăjduiesc pentru tine.” Ce expresie minunată! Aceste vorbe te ridică, deoarece sunt cuvinte pline de iubire.
Acesta este un sfat simplu și practic! Cuvânt duhovnicesc cu o încărcătură vindecătoare de suflet! „Și scoate-i binele în evidență. Numai binele! Dacă are ceva bun, găsește-l și ia-l! „Evidențiază-i binele, ca acesta să crească!” Așa omul va căpăta altă dispoziție sufletească, va privi lucrurile în altă dimensiune. Așa făceau grecii antici: se concentrau pe bine. Măreau binele, nu aminteau de rău și chiar dacă era nevoie să amintească, o făceau într-o manieră pozitivă. Noi, din cauza stresului, din frică, din necredință, din agonie, subliniem răul, ca să ne apărăm pe noi, chipurile, sau pe celălalt de vreo catastrofă. În concluzie trebuie de spus că este foarte important MODUL în care spunem lucrurile.
Preotul Varnava Iankous
