Sâmbătă, 7 august 2021, în a doua parte a zilei, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit o vizită pastoral-misionară în cătunul Chilișoaia, din satul Boldurești, raionul Nisporeni.
În cadrul acestei vizite, Înaltpreasinția Sa a săvârșit slujba de sfințire a unei răstigniri și a unui set de 5 clopote.
Menționăm că Chilișoaia, deși e o comunitate mică, formată din vreo 40 case și aproximativ 100 de oameni, totuși a binevoit și au dorit cu multă ardoare duhovnicească, să aibă în mijlocul comunității lor, un mic paraclis, unde să li se asigure o asistență religioasă, credincioșilor de aici, mai cu seamă celor în vârstă, care nu au posibilitatea de a se deplasa (vreo 7 km) până la biserica „Sf. Ierh. Nicolai” din satul Boldurești, de care aparțin și parohial, și administrativ.
Și întrucât micuțul paraclis a fost ridicat, s-a hotărât de către membrii micuții comunități, ca să se procure un set de clopote și să se facă o troiță (răstignire). Și întrucât acest obiectiv duhovnicesc a fost oarecum realizat, s-a hotărât de a fi sfințite.
Astfel, Prot. Ștefan RÎMBU, Cleric al Catedralei Episcopale din mun. Ungheni și localnic din comunitatea menționată, (pe lotul de pământ oferit de el s-au ridicat toate acestea) a invitat pe Înaltpreasfinția Sa să săvârșească slujba de sfințire a răstignirii și a unui set de 5 clopote procurate din Moscova de niște fii ai satului, plecați în diferite țări, dar care nu au uitata de localitatea de baștină.
După ce Înaltul Ierarh a fost întâmpinat călduros de Prot. Ștefan, Dnl Primar, Nicanor CIOCHINĂ și comunitatea prezentă, s-au săvârșit slujbele menționate.
După oficierea acestor slujbe de sfințire, Înaltpreasfinția Sa a ținut un consistent cuvânt de învățătură creștină, de mare folos duhovnicesc, care i-a bucurat și responsabilizat pe credincioșii prezenți.
Apoi Ierarhul a înmânat câteva Distincții, Medalii și Diplome Arhierști, unor binefăcători bisericești:
Distincția Eparhială Icoana Maicii Domnului de la Hîrbovăț – Dna Miron Liudmila
Medalia Eparhială „Sf. Alexandru Nevschi”, gr. I – Dnl Tonchih Veniamin
Medalia Eparhială „Sf. Alexandru Nevschi”, gr. I – Dnl Rîmbu Augustin
Medalia Eparhială „Sf. Alexandru Nevschi”, gr. I – Dnl Primar, Nicanor Ciochină
Medalia Eparhială „Sf. Alexandru Nevschi”, gr. II – Dnl Miron Constantin
Medalia Eparhială „Sf. Alexandru Nevschi”, gr. II – Dnl Nagîț Constantin
Medalia Eparhială „Sf. Alexandru Nevschi”, gr. II – Dnl Nagîț Augustin
Diplome arhierești au primit următoarele familii: Mocanu Efim și Liubovi, Solomon Gheorghe și Silvia, Rudi Iurie și Nina, Mișcoi Petru și Tamara, Croitor Pavel și Rodica, Rîmbu Mihail.
La final, prot. Ștefan RÎMBU a ținut să mulțumească sufletește Înaltpreasfinției Sale, din partea tuturor sătenilor, pentru prezență arhierească, care este prima în acest sat ce are 100 de ani.
După aceasta, Ierarhul, însoțit de prot. Ștefan RÎMBU, Dnl Primar, Nicanor CIOCHINĂ, dar și de unii credincioși ai comunității, au discutat în interiorul micului paraclis, despre viitoarele lucrări ce au a se înfăptui aici cu BINECUVÂNTAREA ÎNALTPREASFINȚIEI SALE, ca să se poate în viitor apropiat a SE SĂVÂRȘI SLUJBE SPRE FOLOS ȘI NECESITATEA DUHOVNICEASCĂ, a comunității date.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculțan)