Joi, 9 mai 2019, cînd facem pomenirea eroilor căzuți în timpul celui de -al doilea Război Mondial, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni sa deplasat în satul Caracui raionul Hîncești pentru a lua parte la deschiderea Complexului Memorial recent renovat.
După întîmpinarea oficialităților de stat și reprezentanților corpurilor diplomatice a Federației Ruse și Belorusia, Preasfinția Sa a fost întîmpinat cu pîine și sare de către primarul localității dn Anatolie DUBCEAC și parohul satului Protoiereul Veceslav CEBOTĂREANU împreună cu toți creștinii satului.
A urmat deschiderea Complexului Memorial și-au luat cuvîntul oaspeții prezenți atît cei din tară cît și de peste hotarele ei, după care Ierarhul însoțit de un sobor de preoți a săvîrșit slujba de sfințire a Complexului Memorial și litia morțească pentru sufletele eroilor căzuți în lupta celui de-al doilea Război Mondial.
La final a urmat ceremonia depunerilor de flori după care primarul localității Anatolie DUBCEAC a fost decorat de către Ierarh cu medalia Eparhială ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevschi” gr-I, pentru implicarea activă și coordonarea lucrărilor de renovare a Complexului Memorial din satul Caracui.