Calendarul ortodox ni se înfățișează ca o Biserică plină de slavă, zidită nu din pietre, cărămizi, ori beton armat, ci din nume dragi, suflete vii ale celor care, pământeni fiind, s-au străduit să devină cetățeni ai cerului, în comuniune cu Preasfânta Treime, Maica Preacurată și Sfinții Îngeri. Desigur, a vorbi și a scrie despre ei nu e tocmai ușor, cu toate că li s-a dedicat un noian de sinaxare, cărți, predici, studii ș.a. Vrem, de aceea, să ne propunem (și să propunem ascultătorilor) să și vorbim cu ei, având, și-n această privință, o mulțime de mijloace. Cum se poate vorbi cu sfinții? În aceeași manieră în care vorbim cu Dumnezeu: prin rugăciune. Să ne amintim, astfel, de cea mai simplă, dar și cea mai completă definiție a rugăciunii: „Vorbirea minții cu Dumnezeu” (Evagrie Monahul). În aceeași logică, se poate spune, desigur: „Vorbirea cu Dumnezeu și cu sfinții”. Iar creștinul care se roagă este numit „teolog”, de același smerit monah Evagrie: „Dacă te rogi cu adevărat, ești teolog!” (Theos – Dumnezeu; logos – cuvânt, știință, vorbire). Rugăciunile prin care se poate vorbi cu sfinții sunt cuprinse în cărțile de slujbă și în cele de rugăciuni și chiar „online”, pe internet. Participarea la Vecernii, Utrenii, Liturghii, Acatiste etc., în zilele de pomenire, sunt tot atâtea mijloace de a vorbi tainic cu sfinții. Iar acasă, în fața icoanelor ce-i reprezintă, ne folosim de Cartea de rugăciuni și de Acatistier. Avem, bunăoară, în acatistele sfinților o minunată versificare a vieții lor, deodată cu reliefarea faptelor virtuoase pe care le-au săvârșit. Nu în ultimul rând, versuri, condace și rugăciuni prin care-i rugăm să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi, pentru feluritele doleanțe pe care le avem. E bine să știm că, pe lângă acatistele separate, pentru fiecare sfânt, există și un Acatist al tuturor sfinților, în care sunt pomeniți, cronologic, patriarhii, proorocii, apostolii, ierarhii, mucenicii, cuvioșii ș.a., în același mod pe care îl întâlnim în calendar. Iar puterea lor de mijlocire derivă din statutul de prieteni ai lui Dumnezeu, dobândit prin împlinirea cuvântului Mântuitorului: „Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc“ (In. 15, 14). Știm, în cest sens, că sfinții au împlinit în mod exemplar poruncile Lui!
1. Temeiurile cinstirii sfinților sunt evidente, dar numai pentru cine vrea să le recunoască. Pentru sectari, de pildă, niciun temei sau argument, chiar de-ar veni din cer, nu are valoare. De ce? Pentru că ei nu tâlcuiesc Scriptura, ci o răstălmăcesc, încadrându-se, din nefericire, în rândurile celor vizați de Sf. Ap. Petru, care spune că în Scripturi „sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, spre a lor pierzare!” (II , 3, 16).
Din perspectivă ortodoxă, recunoaștem temeiuri în Scriptură și în scrierile Sfinților Părinți (prezentare selectivă).
a. În Sfânta Scriptură citim: „Lăudați pe Domnul întru sfinții Lui” (Ps. 150, 1); Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui, Dumnezeul lui Israel (Ps. 67, 36). Sfinții, încă în viața aceasta fiind, se rugau lui Dumnezeu pentru oameni. Astfel, Avraam s-a rugat pentru Abimelec (Fac. 20, 7). Moise s-a rugat lui Dumnezeu pentru popor, Sfinții Apostoli, de asemenea etc. Trebuie să știm și faptul că sfinții vor judeca lumea: „Au nu știți că sfinții vor judeca lumea?” – întreabă Sf. Ap. Pavel (I Cor. 6, 2). Iar în Apocalipsă citim: „Cei douăzeci și patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută și cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților” (5, 8).
b. Sfinții Părinți se exprimă în același sens, fără echivoc. De exemplu, în „Așezămintele Sfinților Apostoli” citim că creștinii sunt îndemnați ,,să se adune la mormintele sfinților mucenici pentru a le cânta Psalmi, a le săvârși Liturghii și a nu lucra în zilele morții lor, ca în zilele Sărbătorilor și Duminicilor”; Sf. Vasile cel Mare (†379) cheamă în ajutor pe sfinți: ,,Primesc și pe Sfinții Apostoli și pe Mucenici și-i chem ca mijlocitori înaintea lui Dumnezeu, ca prin ei, adică prin mijlocirea lor, sa-mi fie milostiv, iubitorul de oameni Dumnezeu și să-mi dăruiască iertare de păcate; Sf. Ioan Damaschin (†749), în capitolul ,,Despre cinstirea sfinților și a moaștelor” din Dogmatica sa, afirmă: ,,Trebuie cinstiți sfinții pentru că sunt prietenii lui Hristos, fii și moștenitori ai lui Dumnezeu … Se cuvine a le aduce daruri, a ține zilele rânduite pentru pomenirea lor fiindcă ei au avut într-înșii pe Cel ce este vrednic de închinare, adică pe Dumnezeu, precum fierul înfierbântat în foc este arzător nu prin firea lui, ci pentru că a primit în sine foc”. Iar Părinții Bisericii nedespărțite întruniți la Sinodul al VII-lea ecumenic (787), au emis un document din care cităm: „Domnul, apostolii, profeții ne-au învățat că trebuie să cinstim și să lăudam pe Sfânta Maica a lui Dumnezeu, pe sfinții îngeri, apostoli, profeți, martiri, pe sfinții părinți și pe toți sfinții, și că trebuie să recurgem la solia lor, care poate să ne facă plăcuți lui Dumnezeu, dacă trăim în chip virtuos. Așadar, de vreme ce sfinții s-au unit cu Hristos și s-au sfințit printr-Însul, ei pot să ne ajute a ne uni cu El, prin solirile lor”.
O asociere inedită. Chipul sfântului poate fi asociat cu cel al eroului și al geniului, însă cu anumite nuanțări. Harismaticul Petre Țuțea (1902-91), pătimitor vreme de 12 ani în închisorile comuniste, mărturisește: „Sfinții sunt creștini absoluți! Sfântul stă în fruntea tablei valorilor pentru că el face posibilă trăirea absolutului la scară umană. Eroul se consuma făcând istorie și nedepășind sfera laicului. Eroul este admirat – așa cum este și geniul – dar nimeni nu i se închină, chiar dacă fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfântul se situează dintru început în eternitate, eroul moare în istorie, pentru că urma pe care o lasă el, ca om împlinit, este fixată doar in timp și în spațiu”. Iar raportul dintre sfânt și geniu, se vede mai ales din următoarea afirmație: „Un sfânt poate fi și analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfințenie e legată de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni!” (322 de vorbe memorabile; selecție).
Aplicarea învățăturilor despre sfinți se poate face utilizând „rețeta” Fericitului Augustin, care ne dă răspunsul la întrebarea „cum pot deveni sfinții, prietenii lui Dumnezeu, prietenii noștri?”: „Dacă iubim pe sfinți, să-i imităm. Sfinții mucenici au urmat lui Hristos până la a-și da propriul sânge, până la a suferi, după pilda Lui, cele mai mari chinuri. Dar ei nu sunt singurii, după ei izvorul sfințeniei nu a secat. Deci, în grădina Domnului (Biserica) nu sunt numai trandafirii martirilor, ci și crinii fecioarelor, iedera soților, violetele văduvelor. Să învățăm dar, de la acești sfinți cum, fără a înfrunta suferințele martiriului, un creștin trebuie să imite pe Hristos” (apud Teologia Dogmatică, București 1991, p. 288). Încheiem, de aceea, cu exclamația Psalmistului: Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui, Dumnezeul lui Israel (Ps. 67, 36).
