Sfinții Mucenici și Mărturisitori Gurie, Samona și Aviv au pătimit în vremea persecuției împotriva creștinilor petrecute sub Împărații Dioclețian (284-305) și Maximian (305-311). Gurie și Samona erau prieteni și propovăduiau Cuvântul lui Dumnezeu, fiind aruncați în temnița orașului Edessa din Siria.
Sfinții nu au primit să jertfească zeilor, mărturisind cu îndrăzneală credința în Hristos. Pentru aceasta, au fost supuși la chinuri, au fost bătuți. atârnați de mâini cu greutăți la picioare și închiși în cămara de fier.
Mucenicii le-au răbdat toate cu tărie, iar rugăciunea înălțată Domnului de către Samona a fost scrisă de unul dintre martorii adormirii sale: Stăpâne, Dumnezeul nostru, fără de a Cărui voie nici o vrabie nu cade în laț, Care l-ai îngăduit pe David întru pocăința sa (cf. Ps. 4, 1) și Care l-ai arătat pe Proorocul Daniil mai puternic decât leii (cf. Daniel 6) și pe pruncii lui Avraam i-ai arătat mai puternici decât chinul și flacăra (cf. Daniel 3), și Care cunoști slăbiciunea firii noastre, vezi lupta rânduită înaintea noastră. Vrăjmașii noștri se silesc să ne depărteze de Tine pe noi, făptura dreptei Tale, și să ne despoaie de slava care este întru Tine. Cu ochiul Tău milostiv veghind asupra noastră, ține-ne întru lumina cea nestinsă a poruncilor Tale, rânduiește-ne pașii cu lumina Ta și fă-ne vrednici de Împărăția Ta, căci binecuvântat ești Tu în vecii vecilor.
Noaptea, mucenicii au fost luați și scoși în afara cetății, unde li s-au tăiat capetele (nu se cunoaște anul, undeva între 299 și 306), iar creștinii le-au îngropat moaștele cu bunăcuviință.
După moartea Sfinților Gurie și Samona, multe minuni s-au făcut de către ei celor care au căutat ajutorul lor cu credință și cu dragoste. Odată, un soldat got trimis să slujească la Edessa, a luat-o de soție pe creștina Eufimia, jurând la mormântul Sfinților Mucenici, înaintea mamei ei, Sofia, că nu se va purta urât cu ea și nu îi va face rău, că nu o va ocărî, ci o va iubi și îngriji întotdeauna.
Încheindu-și serviciul în Edessa, a luat-o pe Eufimia înapoi în ținutul său. Aici s-a vădit că o înșelase, pentru că acolo deja avea o soție, iar Eufimia a ajuns sclava aceleia. Soțul ei a amenințat-o cu moartea pe Eufimia, ca să nu spună nimănui despre căsătoria lor. Eufimia a răbdat multă răutate și umilire. Atunci când a dat naștere unui fiu, femeia de neam got, din gelozie, l-a otrăvit. Eufimia s-a aplecat cu rugăciune către Sfinții Mucenici, martorii jurământului strâmb al soțului ei, iar Dumnezeu a slobozit-o din suferința ei, întorcând-o în chip minunat înapoi pe străzile Edessei și înnapoind-o mamei sale.
După mai multă vreme, acel soldat got a fost trimis din nou să slujească în Edessa, unde întreg orașul a aflat despre purtarea sa plină de răutate, fiind denunțat de Sofia. Din ordinul prefectului cetății, a fost executat.
În Acatistul închinat Sfinților Mucenici, Sfânta Biserică li se adresează astfel Mucenicilor: Bucurați-vă, Gurie, Samona și Aviv, cereștii apărători ai cununiei întru cinste. Astfel, lor ne rugăm cu deosebire pentru slobozirea din tulburările din familie, din greutățile căsniciei, mai ales atunci când unul dintre soți îl urăște pe celălalt fără pricină.
Sfântul Mucenic Aviv a trăit câțiva ani mai târziu și era dintr-un sat de lângă Edessa numit Apothelséa, în vremea Împăratului Liciniu (308-324), cunoscutul adversar al Marelui Constantin. Aviv era ierodiacon și se deosebea prin evlavie și râvna spre slujirea lui. Mai cu deosebire se vădea dragostea sa spre Cuvântul lui Dumnezeu, după cum zice Scriptura: Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura (2 Timotei 4, 2).
Văzând ighemonul Lysaniu că Aviv întoarce mulți idololatri cu cuvântul său plin de căldură, l-a pus în temniță și l-a spânzurat de stâlp, strujindu-l cu gheare de fier, iar apoi l-a scos în afara cetății, unde l-a aruncat în foc și astfel și-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Pentru ale căror rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne!
Sursa: Sinaxarul lunii Noiembrie
