Sfinții Mucenici Marcian și Martirie erau de origine nobilă, iar oamenii îi apreciau pentru felul în care trăiau și pentru credința lor. Datorită acestor calități, au fost aleși să fie secretarii arhiepiscopului Pavel Mărturisitorul al Constantinopolului și pe lângă aceasta Marcian era citeț (cântăreț), iar Martirie ipodiacon.
Datorită faptului că însuși împăratul era arian, se înmulțiseră îndrăzneala și puterea ereticilor în împărăție, încât se pornise o adevărată prigoană împotriva drept-credincioșilor. Creștinii erau urâți, chinuiți și uciși pentru că-L mărturiseau pe Hristos drept Dumnezeu adevărat, și nu un simplu om. La curtea împăratului arian Constanțiu erau doi dregători arieni, Eusebiu și Filip, care aveau ca îndeletnicire supravegherea drept-credincioșilor și Bisericii lui Hristos. Aceștia au fost pricinuitorii alungării și morții Patriarhului Pavel al Constantinopolului, pe care trimițându-l în Armenia, au îndemnat pe arieni să-l sugrume, ceea ce au și făcut și au pus patriarh în locul lui pe Macedonie. Tot așa au procedat și cu alți dascăli și mărturisitori ai dreptei credințe, pe care i-au pierdut în multe feluri. Între aceștia se numără și Sfinții Mucenici Marcian și Martirie. Ei scriau toate învățăturile și faptele patriarhului lor, prin care se întărea sfânta credință. Prin scrierile și cuvintele lor, erau mari propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu și ajutători ai Bisericii, pe care o apărau de săgețile ereticilor.
Când sfântul Pavel Mărturisitorul a fost exilat de împăratul Constanțiu în Armenia (unde a fost omorât sugrumat de arieni, prăznuirea lui făcându-se la 6 noiembrie), Sfinții Mucenici Marcian și Martirie au continuat să mărturisească credința ortodoxă în fața poporului, fără să se teamă de moarte sau exil.
Văzând ereticii că nu pot cu nimic să-i înduplece pe cei doi, i-au condamnat la moarte, pe care sfinții o doreau mai mult decât viața. Când i-au prins și i-au dus la locul de ucidere, aceștia au cerut puțină vreme pentru rugăciune și, ridicând ochii și înălțând mâinile la cer, au zis: „Doamne Dumnezeule, Cel ce ai creat deosebit inimile noastre, Cel ce cunoști faptele noastre, primește în pace sufletele robilor Tăi, căci pentru Tine murim și ne socotim ca niște oi duse la tăiere. Ne bucuram, însă, ca pentru numele Tău ieșim cu o așa moarte din viață, învrednicește-ne pe noi să fim părtași vieții veșnice, Tu care ești viața noastră”. Rugându-se așa, când au spus „Amin”, și-au plecat sub sabie sfintele lor capete, pe care le-au tăiat necredincioșii arieni, pentru mărturisirea dumnezeirii lui Iisus Hristos.
