Sfinții Mucenici Manuil, Savel și Ismail au fost frați de o mamă. Patria lor a fost Persia; părinții lor nu erau de o credință, căci tatăl lor ținea de păgânătatea persienească, iar maica lor de credința cea bună creștinească. Aceasta, precum și-a hrănit pe fiii săi cu laptele său de maică, tot așa i-a adăpat pe ei din tinerețe cu credința creștinească și i-a crescut în frica lui Dumnezeu. Iar fericitul Evnoic, preotul, i-a creștinat prin baia Sfântului Botez și i-a învățat dumnezeieștile cărți. Iar după ce aceștia au venit la creșterea bărbătească, au fost numărați în rânduiala ostășească și cu trupul slujeau împăratului Persiei, Alamundar, iar cu duhul slujeau împăratului ceresc, Iisus Hristos, păzind sfintele Lui porunci și plăcându-I Lui cu toate lucrurile cele bune.
Apoi, înștiințându-se că sunt creștini, s-a umplut de mânie împăratul, muncindu-i pentru credința lor cea întru Hristos.
Iar Iulian, împăratul cel fără de lege, văzând pe Sfântul Manuil, fratele cel mai mare între mucenici, grăind mai mult despre cele ale credinței și cu mai jmultă îndrăzneală mărturisind adevărul credinței în Hristos, a poruncit ca deosebi să-l ducă pe el; iar cu Savel și cu Ismail a început a vorbi cu vicleșug, încercând să-i ademenească prin diferite amăgeli. Iar sfinții, nevrând nici să asculte cuvintele lui cele viclene, cu mare glas au început a-l ocărî pentru meșteșugul lui și au defăima nebunia lui. Atunci păgânul împărat pornindu-se cu mare mânie, a poruncit să-i ia pe dânșii la muncire și cu lumânări aprinse să le ardă coastele. Iar ei, răbdând cu vitejie, slăveau pe Dumnezeu, iar pe muncitor îl batjocoreau.
Asemenea și pe Sfântul Manuil aducându-l, a început iarăși a-l munci, ca și pe frații lui. După aceea, în capul fiecărui mucenic a bătut câte un piron de fier și le-a înfipt trestii ascuțite sub unghii, la mâini și la picioare; apoi, în sfârșit, i-a osândit pe ei la moarte prin tăiere cu sabia; iar după tăiere, a poruncit să se ardă trupurile lor.
Și au scos pe sfinții mucenici la locul cel de moarte, care se numea al lui Constantin, tăinduli-se cinstitele capete în 17/30 zile ale lunii iunie.
Iar când necurații slujitori voiau să săvârșească cealaltă poruncă a spurcatului lor împărat, adică să ardă trupurile mucenicilor, îndată, după porunca lui Dumnezeu, s-a cutremurat pământul și locul pe care stăteau s-a desfăcut și a primit muceniceștile lor trupuri, acoperin-du-le pe ele; ca nu mai mult să se atingă de dânsele muncitoarele și spurcatele mâini, nici puterea focului să le prefacă pe ele în cenușă.
Iar slujitorii, văzând aceasta, au fugit de frică. Atunci mulți din cei ce erau acolo, văzând o minune ca aceea, au crezut în Hristos și, lepădând păgâneasca rătăcire, s-au făcut creștini. Și stând credincioșii aceia nedespărțiți în acel loc vreme de două zile, rugându-se ziua și noaptea, pământul a dat afară trupurile sfinților, care revărsau din ele negrăită bună mirosire. Iar credincioșii, umplându-se de bucurie mare, le-au primit pe ele cu dragoste și le-au îngropat cu cinste la un loc însemnat, unde izvorau tămăduiri de toate neputințele din mormintele sfinților mucenici.
Sinaxarul lunii iunie
