Sfinții Împărăți Constantin şi Elena – părinți ai ortodoxiei

Iubiți întru Hristos frați și surori,

După secole de-a rândul de grea și cruntă prigoană asupra creștinilor, se ivise zorii unei libertăţi religioase în 306, când Constantin cel Mare, după moartea tatălui, este proclamat împărat de armată. Încă de la începutul domniei, Sfântul Constantin i-a protejat pe creştini. Iar după anul 312, când i s-a arătat semnul Sfintei Cruci pe cer ziua în amiaza mare, din stele strălucitoare şi după care l-a învins pe Maxenţiu, a devenit şi mai ataşat de credinţa creştină, cinstind foarte mult Sfânta Cruce şi întreg cultul ortodox.

E important să specificăm faptul că Sfântul Constantin a unificat Europa sub semnul Sfintei Cruci. Iar azi Europa refuza crucea, o calcă în picioare sub presiunea corectitudinii politice. Sfântul Constantin a impus prin edictul de la Mediolanum (azi Milano) din 313 libertatea religioasă, azi foarte mulți conducătorii politici batjocoresc cele sfinte și luptă pentru a desființa Biserica și Ortodoxia, deşi majoritatea din aceștea au jurat pe Biblie.

Constantin cel Mare, dimpreună cu mama sa Elena a zidit biserici impunătoare în Europa şi nu numai; azi Europa demolează monumente inestimabile de spiritualitate şi cultură. Sfântul Constantin şi mama sa Elena au ajutat bisericile şi pe creştini prin multe şi măreţe donaţii, astăzi bisericile şi creştinii sunt acuzaţi pe nedrept de lăcomie şi de împodobire exagerată şi nejustificată. Sfântul Constantin a legiferat protecţia şi educaţia copiilor, azi Europa impune copiilor inocenţi (0-4; 4-6 ani) legea educaţiei sexuale spre mutilarea sufletelor curate, cu ţinta precisă pentru dezincriminarea pedofiliei.

Este de-a dreptul impresionant cuvântul predicatorial în cinstea Sfinților Împărați Constantin și Elena, a Mitropolitului Augustin Kandios, care a biciuit prin predicile sale moravurile păcătoase ale tuturor celor ce atacau Ortodoxia și Biserica. Iată ce cuvinte profunde și de luat aminte spunea acest mitropolit grec ce a trăit 104 ani: „Împăratul Constantin cel Mare a avut un excepțional simț al sacrului şi l-a impus Europei sale. Azi Europa se desacralizează prin impunerea noilor cezari, progresişti şi neomarxişti. Sfântul Constantin a construit o Europă pe principii biblice şi evanghelice, azi ne sunt impuse principiile dictaturii minoritaţilor şi ale corectitudinii politice. Sfântul Constantin a construit o Europă hristo-centrică, azi se construieşte o Europă în jurul unui om demoralizat şi dezarmat de valorile şi armele creştine.

Odinioară Sfântul Constantin şi mama sa Elena spuneau că doar cu Dumnezeu, cu Hristos, cu Sfânta Cruce, cu Sfintele Icoane, cu Sfintele Taine şi Slujbe se reuşeşte ceva, azi ni se spune şi n-i se impune ca toate să fie fără Dumnezeu, fără Hristos cel născut, botezat şi Înviat, fără Sfânta Împărtăşanie şi fără slujbe. Sfântul Constantin a întrunit 318 Părinţii ai Biserici, într-un Sinod Ecumenic, la Niceea, în 325, pentru a lămuri adevărurile de credinţă, pentru ai excomunica pe cei ce tulburau liniştea bisericii prin învăţături greşite şi răstălmăcite. Iar Europa astăzi, prin instituţii şi mass-medie aservită ponegreşte şi calcă adevărurile de credinţă, dezbină şi prigoneşte biserica, ponegreşte pe slujitorii bisericii şi laudă pe cei care batjocoresc biserica”.

 

Dragi și iubiți credincioși,

Aceste lucruri trebuie să ne facă a medita profund asupra felului cum ne comportăm ca şi creştini, cum ne luptăm pentru dreapta credinţă, cum păstrăm valorile de credinţă pe care ni le-a lăsat Sfântul Constantin şi mama sa Elena, părinţii Ortodoxiei, după cum sunt lăudați în slujba acatistului.

Şi de ce este important să medităm asupra acestor aspecte duhovniceşti? Deoarece şi eu, şi tu, şi noi toţi, vom răspunde pentru toate acestea, adică pentru neglijență şi nepăsare, pentru faptul că nu am prețuit şi apărat tot ce avem moştenire de la Sfântul Constantin cel Mare. Dacă nu vom răspunde aici, atunci sigur că în lumea de dincolo vom da răspuns pentru toate.

Dar cu toate că trebuie să ne îngrijim mai mult de mântuirea sufletească, totuși foarte mulți, chiar și dintre creștinii ortodocși, nu dau mare atenție acestei responsabilități duhovnicești. Mulți nici nu mai găsesc timp să citească o carte sfântă, o viață de sfânt, câteva pagini din Sfânta Scriptură. De aceea și eu acum, nu am dorit să vă „împovărez” cu prea multe învățături şi sfaturi, deși e foarte necesar și util să cunoaștem viețile sfinților și mai ales a părinților ortodoxiei, a Sfinților Constantin și Elena.

Dar totuși m-am străduit, ca de fiecare dată cu dragoste părintească să pun la inimile frățiilor Voastre câteva gânduri și cuvinte meditative ca să înțelegem cât de mult le datorăm Sfinților Împărați Constantin și Elena, dar și tuturor sfinților; cât de datori suntem să apărăm valorile credinței noastre; cât de credincioși trebuie să fim și cât de mult trebuie să mărturisim prin fapte creștinești credința noastră mântuitoare, pentru care Sfinții Constantin şi Elena s-au jertfit și s-au ostenit foarte mult ca noi, dar și cei de până la noi, cât și cei ce vor urma până la sfârșitul veacului, să avem Ortodoxia frumoasă, mânuitoare și liberă.

 

Cu multă dragoste creștinească și grijă arhipăstorească

PETRU,

Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni