Biserica Ortodoxă prăznuiește în data de 18/31 ianuarie pe Sfinții Ierarhi și Mărturisitori ai Credinței Atanasie și Chiril din Alexandria.
Sfântul Atanasie cel Mare a fost cel de-al 20-lea episcop al Alexandriei şi rămâne unul dintre cei mai mari teologi ai creştinătăţii, de aceea este numit „campion al ortodoxiei”, căci a dus şi o luptă aprigă împotriva arianismului. De cinci ori Atanasie a fost exilat pentru apărarea credinţei şi dumnezeirea lui Hristos. În timpul vieţii sale s-a bucurat de 10 ani de relativă pace – atunci a scris multe dintre operele sale şi a propovăduit credinţa cea adeăvărată în eparhia sa. Lucrările sale sunt polemice, împotriva diferitelor aspecte ale arianismului.
Sfântul Atanasie a fost prigonit fiindcă şi-a pus sufletul pentru oile sale, pentru credincioşii peste care fusese numit păstor. Şi, ca orice păstor vrednic, Sfântul Atanasie s-a îngrijit ca turma sa să pască pe păşunea duhovnicească, nu pe cea lumească. Sfântul Atanasie nu a făcut pact cu lumea, ci s-a luptat cu ea. S-a luptat cu trei împăraţi, cu episcopi căzuţi din dreapta credinţă, cu preoţi apostaţi. Nu a cruţat nimic pentru a oferi turmei sale „verdeaţa dumnezeieştilor cuvinte” (Sf. Isaac Sirul). Sfântul Nicolae Velimirovici sintetizează cel mai bine vitregiile prin care a trecut acest ierarh model, spunând: „Puţini sunt sfinţii care au fost prigoniţi cu atâta sălbăticie şi duh de ucidere ca Sfântul Atanasie”.
Iată cu îl considera Sfântul Vasile cel Mare pe Sfântului Atanasie cel Mare: „Când îmi îndrept privirile spre evenimentele de astăzi şi cercetez greutăţile prin care fiecare
pas înainte e oprit, ca şi cum ni s-ar pune beţe în roate, ajung la totală deznădejde. Când însă mă întorc iarăşi şi privesc la Sfinţia ta şi mă gândesc la faptul că pe tine te-a rânduit Domnul să fii doctor al bolilor prin care trec Bisericile, atunci prind din nou curaj; şi din deznădejdea în care căzusem, mă îndrept iarăşi cu nădejde spre zile mai bune”.
Sfântul Chiril al Alexandriei, urât de duşmani pentru dârzenia sa, cinstit ca sfânt şi neînţeles de mulţi dintre creştinii ortodocşi, a fost urmaş al Sfântului Atanasie pe scaunul arhieresc al Alexandriei. De mic a urât lumea şi a iubit viaţa monahală. A crescut printre călugări erudiţi şi nevoitori, nădăjduind să devină şi el precum aceştia. De aceea, întreaga sa viaţă a fost un iubitor de monahi şi el însuşi a fost un monah erudit, trăitor şi iubitor al Părinţilor.
Sfântul Anastasie Sinaitul îl numea pe Sfântul Chiril „pecetea Părinţilor”, arătând astfel importanţa Sfântului Părinte alexandrin pentru teologia de viaţă mântuitoare a Bisericii. Prin aceasta înţelegem că numai un om cu viaţă sfântă ar fi putut să se opună atât de strălucit învăţăturilor viclene ale lui Nestorie, să clădească edificiul dogmatic al pururea fecioriei Maicii Domnului şi să aducă o extraordinar de importantă contribuţie la dogma hristologică, susţinând şi argumentând că în persoana Mântuitorului sunt unite firile Sale divină şi umană şi demonstrând că Hristos este om adevărat şi Dumnezeu adevărat.
A fost un duşman neobosit al ereticilor; şi-a iubit turma atât de mult încât nu s-a sfiit să îi înfrunte pe dregătorii imperiali corupţi şi să îşi atragă duşmănia influentelor facţiuni ale păgânilor şi evreilor.
Astfel, acești doi mari sfinți părinți, Atanasie şi Chiril, ne rămân a fi modele teologice de urmat, stâlpi puternici ai ortodoxiei şi lumini ale Împărăţiei lui Dumnezeu, pentru toți slujitorii bisericii, dar deopotrivă şi pentru toţi credincioşii. Iar în vieţile, dar mai cu seamă în scrierile acestor doi mărturisitori şi învăţători ai credinţei, avem răspunsuri la multiple problemele cu care se confruntă Biserica.
Sursa: Cuvântul Ortodox
