Sfinţenia nu este o îmbunătăţire a caracterului și comportamentului nostru, ci este dobândirea Sfântul Duh

Sfântul nu este un supraom, ci cel ce este profund uman. Adică acela care a luat în seri­os viaţa lui, acela care şi-a cinstit inima lui fără să fie mulţumit de sine. Omul neliniştit, care vrea să-şi odih­nească inima sa luând problema în serios, acesta este începutul sfinţeniei, şi acesta este sfântul.

Aşadar, dacă suntem expresia iubirii lui Dumnezeu şi dacă suntem făpturile Lui, nu ne putem afla odihna fără El. A pus înlăuntrul nos­tru Dumnezeu un dor nemărginit pentru Nemăr­ginit, şi prin urmare odihna noastră este acolo. Este negarea vieţii atunci când noi ne aranjăm în cele puţine. Sfântul este acela care le vrea pe toate. Este acela care vrea plenitudinea vieţii. Este acela care vrea să-și odihnească inima lui.

Prin urmare, sfinţenia este dobândirea Sfân­tului Duh. Nu avem sfinţenie prin noi înşine. Sfinţenia nu este o îmbunătăţire a caracterului nostru, sau a comportamentului nostru. Şi, mai mult, sfinţenia nu este nepăcătuirea. Sfinţenia este faptul de a dobândi Sfântul Duh. Adică să contractăm o relaţie vie, reală cu Dumnezeu; adică să-L căutăm pe Dumnezeu; să nu ne neliniştim dacă nu-L găsim pe Dumnezeu.

Pe această cale a căutării lui Dumnezeu – dacă suntem adevăraţi, iar nu să ne făţărnicim ca „sfinţi” sau creştini – şi păcate vom avea şi îndoieli vom avea şi tăgăduiri vom avea şi hule vom avea în inima noastră, pentru că aceasta este firea noastră decăzută. O astfel de luptă cu noi înşine şi cu „stăpânitorul întunericului” este parcursul nostru spre Dumnezeu!

Pentru ce toate acestea? Ca să înţelegem că sfinţenia nu este dobândire, că Dumnezeu nu este o achiziţie; Dumnezeu este dar. Trebuie să fii foarte smerit ca să înţelegi că sfinţenia este un dar şi că mântuirea este un dar. De ce? Dar cum este dar? Nu trebuie şi eu să dovedesc că sunt ceva? Că ceva izbutesc să duc la bun sfârşit? Un singur lucru putem să ducem la bun sfârşit: să acceptăm că suntem copiii lui Dumnezeu şi să ne încredem în viaţa pe care ne-o dă Dumnezeu; să ne încredem în iconomia pe care o face Dum­nezeu în viaţa noastră.

Arhimandritul Varnava Iakos,

Biserica păcătoșilor