Sfaturi și povețe duhovnicești în Duminica ortodoxiei

Iubiţi întru Hristos, fraţi şi surori

În viaţa noastră pământească, atunci când călătorim undeva, mai facem şi un popas, sau chiar mai multe, dacă calea este lungă şi anevoioasă. Facem aceste popasuri, pentru a ne întări şi odihni puțin, ca mai apoi să mergem mai departe, spre locul care ni l-am propus.

În sens duhovnicesc, perioada Postului Mare este o călătorie spre Sfânta şi Luminoasa Sărbătoare a Învierii. De aceea, Dumnezeu, prin Sfinții Părinți a rânduit ca în această călătorie a Sfântului și Marelui Post să facem câteva popasuri duhovnicești, pentru a ne întări, nu atât trupește, cât sufletește. Astăzi facem primul popas în această călătorie și acest popas duhovnicesc se numeşte Duminica Ortodoxiei.

Prin evanghelia citită la Sfânta Liturghie și prin istoria acestei Duminici a Ortodoxiei, ni se pune în fața noastră multe și bogate învățături duhovniceși, despre care nici nu știi care să vorbești mai întâi și mai mult.

Evanghelia acestei duminici ne vorbește despre pilda dreptei credințe a lui Filip, mărturia mântuitoare a lui Natanail și uimirea acestuia când s-a întâlnit cu Hristos. Tâlcuitorii Scripturii ne spun că, doar așa trebuie să fie un adevărat creștin ortodox: o pildă de credință vie pentru alții, care nu l-au cunoscut încă pe Dumnezeu – cum a fost Filip pentru Natanail; să-L mărturisească pe Dumnezeu, a fi Cel Adevărat – cum a făcut și Natanail; să înțeleagă și să creadă că, Dumnezeu este pretutindenea, ne vede și cunoaște, până și, orice mișcare a minții și a sufletului nostru. Iar prin cuvintele care Hristos le spune despre Natanail: „Adevărat israelitean în care nu există vicleșug”, să înțelegem că, numai așa trebuie să fie adevăratul creștin ortodox „fără vicleșug”, să le facă pe toate din sinceritate și cu credință dreaptă.

Cât despre Duminica Ortodoxiei, ar fi să menționăm că, în această zi, prăznuim un fapt istoric: încununarea biruinței adevărului asupra minciunii și biruința dreptei credinţe, asupra tuturor rătăcirilor ereticești. Și tot astăzi, Biserica, prăznuiește cu triumf, restabilirea cultului sfintelor icoane. Acestea toate s-au petrecut în primăvara anului 843, când Sfânta împărăteasă Teodora, după moartea cruntului împărat Teofil – soțul ei – a convocat un sinod la Constantinopol, iar după ce s-au încheiat lucrările respectivului Sinod, la 11 martie 843, în prima Duminica a Postului Mare, au fost dați anatemii, toți ereticii de până atunci și ca un triumf asupra tuturor ereziilor, s-a desfășurat o impunătoare procesiune cu sfintele icoane, purtate de credincioși, de cler, și de suita imperială, pe care le-au așezat în catedrala Sfânta Sofia. Astfel, de atunci, prima Duminică a Postului Mare este numită Duminica Ortodoxiei.

Până în anul 843, Biserica, prin ierarhii și toți credincioși ei, s-a luptat 120 de ani cu mai multe stăpâniri păgâne, care vroiau să distrugă cultul sfintelor icoane, chinuindu-i crunt și chiar omorându-i pe cei care cinsteau și apărau sfintele icoane. Astăzi nimeni nu ne mai oprește de a cinsti sfintele icoane, dar puțini le mai cinstesc așa cum se cuvine. În multe case a creștinilor noștri, unde și unde mai găsești câte o icoană și aceia prăfuită și împăinginită. Avem tot felul de telefoane și calculatoare, avem și televizoare cât pereții, în multe case sunt televizoare în fiecare cameră, dar pentru icoane spunem că nu ne ajung bani. Ce frumos ar fi dacă pe lângă toate darurile ce le dăm copiilor, rudelor și prietenilor noștri, să le dăruim câte o icoană. Cât de mult s-au luptat sfinții ca să avem bisericile și casele împodobite cu icoane, dar câtă neglijență arătăm pentru aceste podoabe neprețuite, prin care dobândim ajutor și mântuire, dacă le cinstim cuviincios.

Faptul că ne comportăm de multe ori necuviincios cu sfintele icoane, dovedește că tot așa, dacă nu cunva și mai rău ne comportăm cu cea mai prețioasă icoană, care este sufletul nostru, deoarece, cum spune cuviosul Iustin Popovici: „Sufletul este chipul lui Dumnezeu în noi”. Dacă cineva ar scuipa, ar strica sau ar călca în picioare o icoană, am zice că este păgân și ne-am face tot felul de impresii rele despre el. Dar atunci când nu ne spovedim și nu ne împărtășim decât o dată pe an, când nu ne facem cuvenita rugăciune, când încălcăm posturile, ne îmbătăm, ne urâm, nu iertăm, blestemăm, curvim, fumăm, înjurăm, prin toate acestea, oare nu ponegrim și călcăm în picioare icoana din noi, sufletul nostru?

Iubiți credincioși

Auzim de Ortodoxie și mulți vorbim în diferite chipuri de ea, dar oare ştim ce înseamnă cu adevărat Ortodoxia? Mai suntem oare bucuroşi că ne-am născut ortodocşi? Ne mai este dragă Ortodoxia, cum le-a fost dragă atâtor generații de creștini de până la noi? Aceste întrebări, cât şi altele, legate de Ortodoxie, nu doar că trebuie să ni le punem astăzi, ci cugetând profund asupra lor, să încercăm a răspundem la ele, ajutaţi fiind de învăţătura Sfinţilor Părinţi. Căci aşa cum spunea şi părintele Efrem Filoteutul, în cartea sa Despre Credinţă şi mântuire: „Suntem ortodocşi, însă nu cunoaştem înălţimea, profunzimea şi lărgimea Ortodoxiei, dar trebui să o vedem în toată sfinţenia ei”.

Ortodox nu înseamnă să fii doar botezat și cununat. Ortodoxia nu înseamnă teorie, adică, să cunoaștem câte ceva despre Dumnezeu, sfinți, icoane, biserică și alte lucruri sfinte. Ortodoxie înseamnă trăire, adică, să te rogi regulat, să postești cum se cuvine, să te împărtășești cât mai des, să-ți iubești și să ierți vrăjmașii, să vii regulat la Biserică, să citești sfinte cărți, să împlinești sfintele porunci. Ortodoxia înseamnă de fapt, un mod de viață diferit. Ne uităm la viețile sfinților și a creștinilor de altădată, se deosebeau de ceilalți oameni, nu atât pentru faptul că erau doar botezați în Credința Ortodoxă, ci mai ales prin faptele lor, ce adevereau că sunt creștini și că-L iubesc pe Dumnezeu.

Dacă ne uităm la mulți din creștinii noștri, botezați ortodocși, care merg la distracții și discoteci în loc să meargă la biserică, țin tot felul de sărbători cu conotație păgână, dar încalcă sărbătorile creștine, trăiesc în concubinaj, fură, batjocoresc, nedreptățesc, nu țin posturile, nu au cruciliță la piept, nu se roagă, oare aceste fapte necuviincioase ne pot convinge că suntem creștini adevărați și că-L iubim pe Dumnezeu? Cât de dureros, dar adevărat, spunea cuviosul Porfirie al Greciei: „Trăim în creștinism, ca în vremuri păgâne”.

Orice rele am fi făcut până astăzi, suntem totuși, în perioada Postului Mare și avem posibilitate să ne corectăm în fața lui Dumnezeu, să-I arătăm că totuși sunem încă ortodocși. Căci prin post, rugăciune, metanii, venire la biserică, spovedanie și împărtășanie ne curățim de răutățile păcatului și chipul sufletului nostru își redobândește frumusețea și strălucirea care a primit-o la Taina Botezului. Și îngrijindu-ne de suflet, înfrumusețăm icoana lui Dumnezeu din noi.

Preasfințitul PETRU

Episcop de Ungheni și Nisporeni