În inima celui blând se odihneşte înţelepciunea, iar sufletul celui ostenitor este scaunul nepătimirii. Lucrătorii cei răi îşi vor lua plată rea, iar lucrătorilor celor buni li se va răsplăti cu plată bună. Cel ce întinde laţul altuia, în laţ va cădea şi el.
Mai bun este un ţăran blând decât un oştean iute şi mânios. Iuţimea pierde cunoştina, iar îndelungă răbdarea o adună pe ea. Cum este un vânt tare în largul mării, aşa este mânia în inima omului. Cel ce se roagă lui Dumnezeu, fuge de ispite, iar inima cea netrebnică tulbură cugetul. Să nu te înveselească prea mult pe tine băutura, nici să te saturi de bucate, ca să nu se îngraşe carnea trupului tău, că apoi te vor împresura pe tine gândurile cele spurcate.
Să nu zici: „Astăzi este praznic, să bem, iar mâine este Duminica mare, să facem praznic”. Că praznicul creştinesc nu este aşa, să-ţi saturi pântecele. Paştile Domnului înseamnă ieşirea din răutăţi, iar Cincizecimea este învierea sufletului. Praznicul lui Dumnezeu este nepomenirea de răutăţi, că pe pomenitorul de rău îl va apuca plânsul, iar Cincizecimea Domnului este învierea dragostei. Cel ce urăşte pe fratele său, în cumplită cădere cade.
Evagrie Monahul
Proloage, vol. I, pag. 528
Editura Buna-Vestire, Bacău, 1995
