Unul din cei mai cunoscuți sfinți ai neamului nostru, este fără îndoială Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Multe lucruri minunate, importante și folositoare putem desprinde din viața acestui sfânt, ca să le implementăm în viața și trăirea noastră creștină. Însă cred că ceea ce la făcut cel mai mult pe Sfântul Voievod Ștefan să strălucească asemenea unui soare pe bolta bisericii neamului nostru, dar și a întregii Ortodoxii, este dârzenia, curajul și îndrăzneala de a apăra și a mărturisi prin fapte minunate dreapta credință. Tocmai de aceea și imnografia Bisericii îi subliniază această sfântă calitatea, în cântarea troparului său praznical: „Apărător neînfricat al credinței…, mare ctitor de locașuri sfinte…” .
Multe, dar foarte multe s-au scris și cu siguranță se vor mai scrie despre personalitatea remarcabilă a domnitorului moldav Ștefan cel Mare. Noi însă am vrea să remarcăm faptul că pe tot parcursul vieții sale de 65, după alții 66 de ani, dar mai ales în perioada celor 47 ani de domnie pilduitoare, mărețul voievod a căutat să fie „bun”, „mare” și „sfânt”. Or, aceste superlative nu întâmplător i le-a dat posteritatea și a rămas eternizat în filele istoriei, ca atare.
Chiar dacă mulți istorici îl caracterizează pe Sfântul Ștefan cel Mare doar ca pe un om al armelor și un conducător carismatic, totuși el, așa cum consemna pe bună dreptate marele istoric bisericesc contemporan, părintele Mircea Păcurariu: „Educat în spiritul dreptei credințe, al iubirii de Dumnezeu, nu a avut o credință formală, de conjunctură, ci una lucrătoare și a fost întâi de toate un mare apărător al credinței”. Sau cum menționează eruditul părinte misionar Alexandru Ciurea: „Voievodul Ștefan cel Mare a fost un om credincios, cu mare frică de Dumnezeu, un adevărat fiu duhovnicesc al Bisericii de Răsărit, cucernic împlinitor al convingerilor sale ortodoxe”.
Părintele doctorand Liviu Vidican-Manci, vorbind despre Sfântul Ștefan cel Mare, ca despre un apărător al creștinismului face următoarea remarcă de luat aminte: „Pe 29 mai 1453, doar cu 4 ani înainte de a urca la domnie Sfântul Ștefan (15 aprilie 1457), Imperiul Otoman cucerise Constantinopolul, inima creștinătății de atunci. Iar după această victorie triumfală a otomanilor asupra capitalei Imperiului Bizantin, s-a început un val de incursiuni împotriva Creștinătății. Prin urmare, misiunea de apărător al credinței creștine a fost asumată întru totul de Sfântul Ștefan, ne cătând la faptul că a domnit în timpul a doi dintre cei mai puternici conducători ai otomanilor, Sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul (1451-1481) și Baiazid al II-lea (1481-1512), pe care nu s-a sfiit să-i înfrunte.”
Într-un cuvânt de laudă la cinstirea Sfântului Voevod Ștefan, Părintelui Ilie Cleopa spunea: „Atât de datori să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru că a rânduit prin Pronia Sa Divină, să avem un asemenea conducător de țară, apărător al credinței, iubitor de Dumnezeu, ctitor de locașuri sfinte și cinstitor de oameni”.
Probabil nici nu mai este cazul să amintim, întrucât majoritatea cunosc faptul că măritul voievod, ca nimeni altul dintre conducătorii țării, a înălțat și reconstruit sfinte biserici și mănăstiri, care astăzi sunt pecete vădită peste veacuri a credinței sale mare în Dumnezeu și a iubirii neîntrecute față de sfintele locașuri închinate lui Hristos, Maicii domnului și multor sfinți de la care a dobândit ajutor în nenumăratele sale confruntări și războaie. Această sfântă calitate sufletească ce o avea, de înălțare a sfintelor locașuri, a rămas înveșnicită nu doar în mănăstirile și bisericile ce le-a construit în Țara Moldovei, dar și în sfintele biserici și mănăstiri înălțate, reconstruite, împodobite și întreținute din întreg spațiul românesc, dar mai ales de la Muntele Atos și chiar din Țara Sfântă.
Cum am menționat mai sus, din viața Măritului Voievod putem și trebuie să învățăm multe. Însă ceea ce ar trebui cel mai mult să învățăm din viața lui, mai ales în aceste vremuri de secularizare a ortodoxiei și de o ascunsă prigonire a spiritului creștin-ortodox, este să urmăm exemplul său de apărare și mărturisire a dreptei credințe prin lucrare de fapte mântuitoare.
Desigur că întâi de toate Sfântul Voievod Ștefan este un exemplu demn și numaidecât de urmat, pentru toți conducătorii țărilor creștine, dar în egală măsură și pentru fiecare credincios în parte. Căci după cum spunea Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, într-un cuvânt predicatorial la un hram al Mănăstirii „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, din or. Nisporeni: „Sfântul Ștefan și-a apărat țara și biserica să nu fie cotropită și distrusă de hoardele dușmanilor otomani, noi avem datoria să apărăm asemenea lui măcar viața și sufletul nostru, să nu fie distruse de puterea diavolului. Sfântul Ștefan a zidit multe Sfinte Biserici și Mănăstiri, noi să ne străduim a zidi în inima și mintea noastră virtuți și gânduri lucrătoare de fapte bune”.
Iată că din dragoste sfântă și nesfârșită față de Sfântul și Marele Voievod Ștefan, cu prilejul sfintei și cuvenitei sale cinstiri ce i se face pe 2/15 iulie, ne-am străduit ca măcar prin puține, dar sincere și sufletești cuvinte, să zugrăvim după putință, cu ajutorul Înțelepciunii de Sus, chipul de „apărător neînfricat al credinței și mare ctitor de locașuri sfinte” a Sfântului Voievod Ștefan, care pe bună dreptate a mai fost supra numit de lumea occidentală din vremea sa „atlet al creștinătății”.
Prot. Ștefan RÎMBU
