Sfântul Mucenic Haralambie a trăit în vremea împărăţiei lui Septimiu Sever (193-211) şi s-a făcut vestit cu puterea credinţei sale şi cu râvna în propovăduirea lui Hristos. El era preot al creştinilor din Magnezia, în Asia Mică. În acea vreme era mai-mare al cetăţii păgânul dregător Luchian. Deci, acesta, nesuferind cuvintele şi râvna propovăduirii bătrânului preot Haralambie, care avea atunci vârsta de 113 ani, a poruncit ostaşilor să fie prins. Fiind dus la judecată înaintea lui Luchian, Sfântul a mărturisit fără frică pe Hristos; drept aceea, dregătorul a poruncit să fie dezbrăcat de hainele sale şi, după ce i-au jupuit tot trupul cu unghii de fier, i-au tăiat fâşii de piele de pe trup. Iar Sfântul Haralambie, grav rănit, a zis: „Mulţumesc vouă, fraţilor, că, strujind trupul meu cel vechi şi bătrân, m-aţi înnoit, îmbrăcându-mi sufletul cu haina cea nouă a suferinţelor pentru Hristos”.
Văzând cei de faţă răbdarea Mucenicului în atâtea chinuri şi neîncetatele lui rugăciuni pentru toţi, mulţi dintre ei, bărbaţi şi femei, s-au lepădat de idoli şi au crezut în Hristos; iar dregătorul, cercetându-i şi chinuindu-i fără milă pe aceştia, a poruncit să li se taie capetele. Apoi Sfântul a fost legat şi dus la Antiohia, înaintea împăratului. Şi acolo, marele Mucenic a îndurat felurite chinuri şi a făcut multe minuni. Atunci însăşi fata împăratului, Galini (Galina), auzind de tăria de suflet cu care Sfântul Haralambie a răbdat cele mai grele chinuri, a crezut în Hristos şi s-a botezat.
Deci, istovit de multe, grele şi cumplite chinuri pe care a trebuit să le îndure, Sfântul Haralambie a fost osândit la moarte prin sabie. Dar mai înainte de a fi dus să i se taie capul, s-a mutat la Domnul, la 10 februarie în anul 202.
