Vrednic de toată cinstea înaintea lui Dumnezeu și cuvios lucru este a prăznui prin slujbe și cântări duhovnicești, pomenirea sfinților care s-au nevoit întru Domnul.
Marți, 3 septembrie 2019, cînd Biserica Ortodoxă din Moldova îl sărbătorește pe Sfântul Părinte Ierarh Gavriil, Mitropolitul Chișinăului și al Hotinului, cel întâi canonizat dintre sfinții Bisericii Ortodoxe din Moldova, Soborul Ierarhilor din țara noastră și alți Ierarhi în frunte cu Întâistătătorul Bisericii, Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR au liturghisit la vechea și istorica Mănăstire Căpriana care găzduiește și moaștele acestui Mare Ierarh.
Printre soborul de Ierarhi a liturghisit și Chiriarhul nostru, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, care este și Președintele Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinților Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Liturghia Praznicală a fost una deosebită în cadrul căreia și-au unit cugetele în rugăciune un impunător sobor de arhierei, preoți, diaconi și mulțime de popor.