Sfântul Grigorie Palama, cel care este cinstit în mod deosebit în a doua duminică din Postul Mare, a fost un mare teolog.
El s-a născut în Constantinopol în 1296. Părinţii săi se trăgeau din Asia Mică. Tatăl Sfântului Grigorie era senator, consilier al împăratului Andronic II Paleologul şi profesor al prinţului moştenitor. El a murit de tânăr, lăsând în urmă 5 copii, cel mai mare fiind Grigorie, în vârstă de 7 ani pe atunci.
Tatăl Sfântului Grigorie avea o viaţă cu preocupări spirituale deosebite. Vorbind despre tatăl Sfântului Grigorie, biograful acestuia spune că într-o şedinţă a Senatului, întrebat de împărat despre o problemă de stat, acela nu a auzit întrebarea, dat fiind că era cufundat în rugăciunea minţii. Ştiind râvna şi evlavia consilierului său şi respectând rugăciunea acestuia, împăratul se abţine să-l mai consulte pe moment în legătură cu acea problemă.
De timpuriu, Sfântul Grigorie şi-a făcut studiile la curtea împăratului. El a studiat logica, fizica, retorica, filosofia platonică, dar mai ales pe Aristotel. Iar nu la mult timp după aceasta, intră în contact cu călugării din Muntele Athos care veneau să se închine în biserica Sfintei Sofia din Constantinopol și unii din ei treceau și pe la împărat.
În felul acesta, preocupările duhovniceşti ale Sfântului Grigore, pe care le avea din familie, cresc. Aşa se face că la vârstă de 20 de ani tânărul Grigorie părăseşte Constantinopolul şi, împreună cu doi din fraţii săi merge în Muntele Athos şi începe viaţa monahală aproape de Mânăstirea Vatoped, sub îndrumarea unui bătrân călugăr numit Nicodim. La scurt timp, Teodosie, unul din fraţii săi, moare. Curând după aceea moare şi duhovnicul său. Din cauză că locul în care se afla era expus mai mult piraţilor, Sfântul Grigorie merge în sudul peninsulei Athos, în Mănăstirea Marea Lavră. După câţiva ani, intenţionează împreună cu un grup de călugări să meargă la Muntele Sinai. La Tesalonic însă, intră într-un cerc spiritual.
La vârsta de 30 de ani, Sfântul Grigorie este hirotonit preot (1326). El fondează aproape de Veria un schit cu o şcoală, unde timp de cinci ani practică o asceză foarte riguroasă: cinci zile din săptămână rămânea într-o izolare completă, venind în mijlocul fraţilor sâmbăta şi duminica, spre a săvârşi Sfânta Liturghie şi a sta de vorbă cu fraţii.
Între timp moare mama sa la Constantinopol. Tânărul preot merge în capitală, de unde se întoarce cu două dintre surorile lui, călugăriţe deja, pe care le stabileşte într-o mănăstire din Veria.
În 1331 se întoarce în Muntele Atos, revenind la Marea Lavră. Ajunge apoi stareţ la Mănăstirea Esfigmenu (1355-1336). În 1347 este sfinţit arhiepiscop al Tesalonicului, unde şi moare în 1359, iar nu la mult timp după aceasta, în 1368, datorit sfințeniei vieții sale, a învățăturilor profunde și a cinstirii de către mulți credincioși, a fost canonizat sfânt.
Sfântul Grigorie a rămas în istoria Bisericii un mărturisitor al credinţei şi al practicii Bisericii. El a renunţat la cariera care-l aştepta la curtea împăratului, a intrat în Muntele Athos, unde postul, rugăciunea, meditaţia şi iubirea de fraţi i-au fost preocupările de căpetenie. Pentru că a fost creştin, a suferit prizonierat de la turci; pentru Ortodoxie a fost închis de eretici. Acestea nu i-au întrerupt dorul după sfinţenie.
Legat de viața sa pământească e neapărat să menționăm, măcar rezumativ că Sfântul Grigorie Palama, în calitate de monah la Sfântul Munte, se face purtătorul de cuvânt al călugărilor atoniţi atunci când călugărul occidental Varlaam, fost profesor la Academia din Constantinopol, contesta Ortodoxia şi mai ales rugăciunea sihastrilor atoniţi. Iar învățătura lui devine normativă pentru toată Ortodoxia, în privința rugăciunii profunde, din inimă, care te face să simți prin adevărată trăire lumina taborică.
În general vorbind, prin scrierile sale, Sfântul Grigorie scoate în evidenţă faptul că în Credinţa Ortodoxă, Dumnezeu nu este o esenţă abstractă, ci o persoană concretă, ce poate fi simțită prin cunoaștere duhovnicească și trăire profundă. De aceea cunoaşterea lui Dumnezeu are un cu totul alt caracter decât cunoaşterea ştiinţifică.
Și tot Sfântul Grigore este cel care vorbește limpede – pentru că a trăit aceasta – despre sfințirea și îndumnezeirea omului, care pot și trebuie atinse prin trăire de fiecare credincios.
Și nu este neapărat nevoie să intrăm cu toţii în mănăstiri spre a găsi sfinţenia sau să mergem la Muntele Athos, dar putem să ardem şi să lucrăm pentru sfinţenie oriunde ne-am găsi. Cum? Ne răspunde chiar Sfântul Grigorie Palama: „să renunţăm la egoism, să cultivăm modestia şi dăruirea de sine, să ascultăm de Hristos împlinindu-i poruncile, să ne împărtăşim mai des cu Sfintele Taine, să postim mai mult. Dar postul să fie spre slăbirea poftelor păcătoase, spre ferirea de mândrie şi de a râvni la ceea ce nu ni se cuvine, spre statornicirea în bine, spre stingerea mâniei, spre uitarea răului provocat nouă de alţii, spre lucrarea rugăciunii, spre ferirea de a cugeta răul şi spre curăţie”.
Arhidiaconul Veniamin Seculțan
