Istoria Bisericii a cunoscut, în toate timpurile și locurile, modele de oameni cuvioşi care prin efortul propriu și prin conlucrarea cu harul dumnezeiesc au reușit să împlinească poruncile divine. Cuviosul Daniil Stâlpnicul s-a remarcat prin efortul său ascetic deosebit și prin puternica sa dragoste de Dumnezeu și de oameni. Sărbătorirea sa are loc în fiecare an la data de 11 decembrie.

Născut la începutul secolului al V-lea în satul Marutha de lângă cetatea Samosata, în provincia romană Mesopotamia, a cunoscut încă din primii ani o chemare deosebită. Părinții săi, Elias și Marta, se rugaseră timp îndelungat Domnului pentru un copil, promițând că îl vor închina Acestuia. Fiind prețuit de părinți ca un dar al lui Dumnezeu, băiatul nu a primit nume până la vârsta de 5 ani când, vizitând împreună o mănăstire, l-au rugat pe egumenul acesteia să îl numească potrivit voinței Domnului. Acesta, deschizând o carte liturgică și văzând numele Sfântului Proroc Daniel, l-a acordat îndată copilului. Dând dovadă de o râvnă deosebită de la o vârstă așa fragedă și luând în considerare și promisiunea făcută înainte de nașterea lui, părinții au insistat ca acesta să rămână în mănăstire, însă egumenul a refuzat sub orice chip.

Începutul vieții monahale și luptele duhovnicești

Împlinind 12 ani și simțind chemarea și mai puternică spre slujirea Domnului, băiatul a plecat pe ascuns de acasă, intrând într-o mănăstire. În locul întristării lumești, părinții săi s-au bucurat mult aflând că Daniil însuși a ales să urmeze calea promisiunii lor și, vizitându-l pe starețul arhimandrit al acelei mănăstiri, l-au rugat să îl tundă în monahism pe fiul lor. După numeroase insis­ten­țe și ezitări din pricina vârstei fragede, starețul a acceptat într-un final și, în fața întregii obști, i-a acordat lui Daniil veșmântul monahal. Părinții săi au constatat cu mare bucurie că tânărul a plecat de acasă în veșmintele proprii, pământești, pentru a căpăta prin călugărie veșminte îngerești.

Există mai multe versiuni ale primei întâlniri a Cuviosului Daniil cu Sfântul Simeon Stâlpnicul, însă cea mai comună este aceea că, pe când tânărul efectua o călătorie în Antiohia împreună cu alți monahi ai mănăstirii lui, au înnoptat în satul Telanissae. Acolo, Sfântul Simeon se nevoia trăind pe un stâlp și, cu acea ocazie, a oferit mult dorita binecuvântare monahului Daniil. După aceea, cuviosul a ales să părăsească obștea monahală pentru a se retrage în solitudine și rugăciune. Despre următoarea parte a vieții sale ne vorbește Sfântul Nicolae Velimirovici, care relatează cum acesta s-a retras pe țărmul Mării Negre, locuind într-un templu păgân abandonat și suferind nenumărate asalturi din partea demonilor, foști locuitori ai acelui templu, pe care le-a biruit însă prin perse­ve­rență în asceză, rugăciune și semnul Sfintei Cruci. Înainte de a se re­trage, știm însă că Daniil l-a vizitat din nou, pentru două săptămâni, pe Sfântul Simeon Stâlpnicul, de care se simțea tot mai inspirat.

9 ani în Mănăstirea Arhanghelului Mihail

Prin providență divină, la vârsta de 42 de ani, Daniil ajunge în cetatea Anaplus din apropierea Constantinopolului, unde trăiește timp de 9 ani în Mănăstirea Arhanghelului Mihail. În această perioadă, devine un model de rugăciune și viețuire pentru toți cei din jurul său, fiind capabil chiar să săvâr­șeas­că numeroase exorcisme. Sfântul Nicolae Velimirovici arată cum caracterul și faptele lui Daniil atrag invidia unor preoți care îl reclamă patriarhului motivând că monahul ar practica de fapt acte magice. Sfântul Patriarh Anatolie al Constantinopolului, care anterior îl primise cu căldură, îi cercetează viața și credința și se bucură constatând că pe Daniil nu îl însuflețea decât o trăire creștină autentică și jertfelnică. La scurt timp, patriarhul însuși se îmbolnăvește grav, însă în urma rugăciunilor cuviosului, se vindecă miraculos. Întrebându-l pe Daniil ce dorește drept răsplată, acesta răspunde că nu vrea decât ca patriarhul să îi ierte pe acuzatorii săi.

Ultimii ani ai veţii şi deosebitul său efort ascetic

După perioada de viețuire în mănăstire, monahul are o viziune în care Sfântul Simeon, care între timp se mutase la Domnul, aflat fiind pe un uriaș stâlp de nor, îi poruncește să îi urmeze efortul ascetic. Daniil se bucură mult și acceptă îndată. Astfel, ultimii 33 de ani ai vieții sale și-i petrece, în mod succesiv, în vârful a trei stâlpi, acolo unde practica rugăciunea neîncetată și se nevoia în numeroase feluri. Schimbările vremii nu îi întrerupeau nevoințele, dovadă stând faptul că, odată, ucenicii care se adunaseră în jurul său l-au găsit pe cuvios acoperit cu zăpadă și gheață în urma unei furtuni. Cu timpul, numeroși credincioși l-au vizitat, primind de la sfânt atât binecuvântarea sa, cât și sfaturi folositoare, întărire și, nu de puține ori, vindecare de boli. Sfaturile sale au fost primite și folosite atât de popor, cât și de împărații din Constantinopol. Dintre aceștia, evlaviosul împărat Leon I cel Mare l-a preţuit cel mai mult pe sfânt și chiar l-a rugat pe Patriarhul Ghenadie I, succesorul Sfântului Anatolie, să ofere lui Daniil darul preoției. Cuviosul a acceptat hirotonia, din pricina marii sale smerenii, cu multă reticență.

Tot din dorința Sfântului Daniil au fost aduse la Constantinopol, din Antiohia, și moaștele Sfântului Simeon. După aproape 33 de ani de viețuire pe stâlp, Sfântul Daniil a fost nevoit, la insistențele Patriarhului Acachie, să coboare și să viziteze capitala pentru a apăra Biserica în fața ereziei monofizite. Aducând pacea în Biserică și primind din partea împăratului Flavius Basiliscus o mărturisire de credință ortodoxă, acesta se întoarce la nevoința sa și, după o scurtă perioadă de viețuire pe stâlp, se mută la Domnul în anul 490, la vârsta de 84 de ani.

Sfântul Daniil s-a învrednicit, prin viața sa, de numeroase daruri. Profețiile sale s-au adeverit permanent, ajutându-i prin ele pe binecredincioșii creștini care îi căutau îndrumarea. Probabil cea mai cunoscută este prezicerea marelui incendiu din Constantinopol, în legătură cu care i-a și avertizat pe împărat și pe patriarh. Cuviosul Daniil și-a cunoscut dinainte momentul plecării din viața aceasta și a oferit ucenicilor săi sfaturi precum cele ale unui tată către fiii săi. În momentul morții sale, aceștia au mărturisit cum, deasupra stâlpului în care cuviosul se nevoise neîncetat, au putut observa îngeri, profeți, apostoli și martiri. Viața sa rămâne o pildă de asceză și efort constant, iar minunile de care Sfântul Daniil s-a învrednicit sunt o confirmare a cuvintelor psalmistului: Domnul păzește pe toți cei ce-L iubesc pe El (Ps. 144, 20).

Sursa: Ziarul Lumina

 

24 decembrie 2024 - Biroul de Presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni