„Căci de ați avea zeci de mii de învățători
în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți.
Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos”.
(I Cor. 4,15)
Iubiți credincioși!
Ziua de pomenire a Sfântului Apostol Andrei, pentru întreaga Biserică Ortodoxă, dar mai cu seamă pentru noi, e un prilej de bucurie duhovnicească profundă, dar și un moment de conștientizare sau reconștientizare a unei responsabilități spirituale ce trebuie s-o avem față de cel pe care biserica îl cinstește ca pe ,,Cel întâi chemat dintre apostolic”, iar tradiția îl numește pe bună dreptate „Încreștinătorul poporului și neamului nostru”.
Pentru a însuși mai bine aceste două aspecte legate de ziua pomenirii Sfântului Apostol Andrei, de bucurie și de responsabilitate, vom folosi unele mărturii despre viața lui, atât cele relatate de Evanghelie, cât și cele parvenite din Tradiție.
Evanghelia ne spun că Sfântul Andrei, a fost mai întâi ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, iar în momentul în care Sfântul Ioan rostește cuvintele: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 29), în inima Sfântului Andrei se aprinde dorința și dragostea de al cunoaște mai bine pe Hristos, „Mesia Cel profețit de veacuri întregi” și pe care mulți îl așteptau cu ardoare. În urma convorbirii cu Hristos, Sfântul Andrei, plin de entuziasm merge la fratele său Petru, zicându-i: ,,L-am aflat pe Mesia” (Ioan 1,46). Ne spun tâlcuitorii biblici că acesta a fost momentul culminant din viața Sfântului Andrei, întâlnirea cu Hristos.
Legat de acest moment, ne întreabă oarecum retoric mitropolitul Augustin Kandiotis: ,,Oare noi mai avem această dorință să umblăm în urma lui Hristos pentru al cunoaște mai bine? Oare mai consideră cineva astăzi cel mai important moment al vieții sale întâlnirea cu Hristos?” E bine să cugetăm profund asupra acestor întrebări și să trezim conștiința noastră duhovnicească, pentru a înfăptui aceste adevăruri mântuitoare.
Apostolul Andrei nu a lăsat nimic scris, nici o evanghelie, nici o epistolă. Dar viața sa trăită în cel mai jertfelnic mod, de dragul lui Hristos, e o evanghelie trăită, ca să înțelegem de aici că, mai presus de orice este trăirea învățăturii lui Hristos, și nu doar propovăduirea ei.
Potrivit tradiției și mărturiilor relatate de istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea, după pogorârea Sfântului Duh, Apostolului Andrei îi revenise să propovăduiască și să încreștineze Bitinia, Bizanția, Tracia, Macedonia, ţinuturile din jurul Marii Negre până la Dunăre, Sciția Minor și până în Crimeea. Iar de aici potrivit unei tradiții ar fi ajuns și până la Kiev, unde este astăzi Lavra Peșterilor. Prin urmare, Apostolul Andrei este cel care ne-a încreștinat, este părintele nostru duhovnicesc, deoarece el ne-a născut în Hristos. El ne-a luminat și ne-a hrănit duhovnicește cu învățătura mântuitoare a lui Hristos. El ne-a scos din adâncul înșelăciunii. El e cel care ne-a arătat prin strămoșii noștri calea care duce spre Hristos şi Împărăția Cerească.
În pericopa apostolică ce se citește la Sfânta Liturghie, în ziua Sfântului Andrei, Apostolul Pavel le spune corintenilor, dar trebuie să înțelegem că, oarecum Apostolul Andrei ne-ar zice nouă: ,,Vă rog, să-mi fiți mie următori, precum și eu lui Hristos” (I Cor. 4,16). E uimitor acest moment, nu ne obligă, ci ne roagă. Un filosof spunea că, totuși, rugămintea înseamnă mai mult decât o obligație. Aici și este momentul conștientizării responsabilității despre care aminteam la început. Și ne întrebăm iarăși: Oare împlinim acest îndemn al sfântului ce ne-a încreștinat? Oare mai urmăm noi astăzi pe Hristos cum l-au urmat odinioară sfinții?
Sfântului Andrei i-au fost caracteristice întreaga viață cuvintele spuse de Sfântul Pavel, despre toți apostolii: ,,Mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni; ca pe niște osândiți la moarte; flămânzim și însetăm; suntem goi și suntem pălmuiți și pribegim; ocărâți, prigoniți, huliți, am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor” (I Cor. 4, 9-13). Iar după toate acestea, în cele din urmă, Sfântul Andrei, a avut și un sfârșit mucenicesc, fiind răstignit în anul 60 după Hristos, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X.
Mulți s-ar întreba nedumeriți, oare în felul acesta să-l urmăm pe Sfântul Andrei, să pătimim toate ca și el? Bineînțeles că nu așa, ci trebuie să avem dragostea lui față de Dumnezeu, să avem dorința lui de a ne întâlni cu Hristos și să ne dorim cu tot dinadinsul, indiferent de circumstanțe, de al urma pe Hristos întreaga viață.
Marele duhovnic al secolului XX, părintele Cleopa spune: ,,Dacă am fost încreștinați de primul apostol chemat, e o datorie să fim și primii prin fapte și credință între celelalte popoare.” Dar întreb, mai are azi cineva preocuparea de a se desăvârși mai mult ca alții prin credință și fapte bune? Noi suntem sau mai bine zis, ar trebui să fim bucuroși că am fost încreștinați de Apostolul cel întâi chemat, dar să ne întrebăm: Oare Sfântul Andrei are și el bucurie de noi pentru faptul că ne-a încreștinat? Va putea oare Sfântul să zică despre noi la judecata de apoi ,,Iată Doamne fii pe care mi i-ai dat” sau ,,Iată rodul ostenelilor mele”?
Teamă mi-i că părintele nostru duhovnicesc – Apostolul Andrei – nu va putea să spună aceste cuvinte și despre noi cu desăvârșire. Și nu știu dacă poate să se bucure de noi ca de niște adevărați fii duhovnicești pe care „ne-a născut prin evanghelie”. Am aceste temeri deoarece popor creștin fiind și ne mândrim că suntem țară ortodoxă majoritar, dar săvârșim milioane de avorturi, săvârșim crime oribile, trăim necununați, săvârșim fără mustrări de conștiință păcatul desfrânării și alte urgii, înjurăm de cele sfinte, nu mergem regulat la biserică, încălcăm sfintele posturi, suntem neglijenți față de sfânta împărtășanie și de rugăciune, ne purtăm necuviincios față de cele sfinte și de multe ori le batjocorim, cât și multe alte fărădelegi le săvârșim, fără a ne mai gândi la pocăință. Oare credeți că prin toate acestea îi facem vreo bucurie celui care ne-a încreștinat, adică Sfântului Apostol Andrei?
Să presupunem că oricare dintre frățiile Voastră fiind un om bun, cu renume în societate, v-ați îngrijit cuviincios de copii, le-ați dat un rost în viață, iar copiii ca drept răsplată, să fie niște criminali, tălhari, curvari, trândavi la fapte bune, bețivi, mincinoși, vicleni. Oare nu vă veți întrista de faptul cum au ajuns și cum vă răsplătesc copiii Dumneavoastră? Această tristețe pe care ați simți-o frățiile Voastre, o simte și Sfântul Andrei văzându-ne cum și cu ce fapte îl răsplătim.
Trebuie să amintim că, în seara de Sfântul Andrei, în foarte multe localități, se petrec niște ciudățenii de parcă, așa cum se spune într-o poezie creștină, ,,trăim în vremuri păgâne”. În loc de cinstea și mulțumirea ce trebuie să o aducem Sfântului Andrei, prin a mergem la slujba de vecernie, apoi la Sfânta Liturghie, foarte mulți fac tot felul de ritualuri în seara Sfântului Andrei, fie ca să se poată mărita și însura, sau pentru a fie feriți de strigoi și lupi, fie că se scot porțile, fie că se unge cu usturoi ușile și ferestrele sau alte neghiobii. Toate acestea nu sunt altceva decât ritualuri magice, ce aparțineau păgânilor și, care nu au nimic comun cu Sfântul Andrei și cu Ortodoxia. Or, nu aceste lucruri trebuie să le facem întru cinstea și pomenirea părintelui nostru duhovnicesc.
În încheiere aș vrea să menționez în mod deosebit că, Sfântul Andrei este o pildă și pentru toți slujitori bisericii. Uneori se mai întâmplă ca unii preoți să aibă o parohie mai mică, fără vreo perspectivă materială, fapt pentru care devin revoltători, se mâhnesc și unii ajung să deznădăjduiască sau și mai rău, unii trec de dragul banilor și salariilor, la unele structuri bisericești. Dar ,,Parohia” Sfântului Andrei nu a fost nici măcar ca a unuia dintre noi, deoarece atunci când Sfântului Andrei i-a revenit să propovăduiască în părțile noastre nu era nici o biserică, toți oamenii se închinau la idoli, făceau nelegiuiri peste nelegiuiri, erau străini de Dumnezeul cel adevărat, nici măcar nu auzise de El, îl cinsteau în mare parte pe zeul Zamolxis. Gândiți-vă cât de greu i-a fost să propovăduiască, printre acești oameni, luat în râs, batjocorit, dar nu deznădăjdui-se, ci cu credință și răbdare i-a încreștinat pe strămoşii noştri. Noi, slujitorii de astăzi, avem o misiune mult mai ușoară. Biserici avem, oamenii știu de Dumnezeu, nu sunt păgâni și sălbatici ca pe timpul Sfântului Andrei, dar prea puțin se face pentru ai aduce la mântuire, la calea cea dreaptă, pentru ai înbiserici cu adevărat.
Dragii mei!
Așadar, să alergăm cu umilință și recunoștință la Sfântul Apostol Andrei, mulțumindu-i pentru mijlocirea ce-o face înaintea lui Dumnezeu pentru noi. Să cerem iertare de la el pentru toate întristările ce i le-am pricinuit. Să-l rugăm pe Sfântul Andrei să mai reîncreștineze simțirile noastre sufletești, să ne dea tuturor puteri duhovnicești, tărie de credință și curaj, de a face cât mai mult din cele pentru care ne-am făgăduit la Taina Sfântului Botez, dar şi la fiecare spovedanie și pe care, suntem datori de a le înfăptui cu credință, cu smerenie și dragoste spre mântuirea sufletului, spre bucuria Sfântului Andrei și spre slava Dumnezeului nostru.
Înaltpreasfințitul PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni
