Sfântul Amfilohie (1897 – 1971), care a primit la botez numele Iacov, la călugărie pe cel de Iosif, iar ca schimonah: Amfilohie, este unul dintre Cuvioșii Taumaturgi fără de arginți ai zilelor noastre, viețuitor în Ucraina în sec. XX.
Priceput la vindecarea luxațiilor, iubitor de natură, izgonitor de demoni și rugător pentru toți cei care îi cereau ajutorul, Sfântul Amfilohie a impresionează prin exemplul vieții sale deschise spre ajutarea tuturor.
Deși a trăit în vremuri tulburi, el însuși fiind afectat de dominația atee (izgonit din lavra Pochaev, închis pentru o perioadă la spitalul de nebuni și tratat cu medicamente, bătut și amenințat cu moartea ș.a.), părintele Amfilohie își continuă statornic lucrarea duhovnicească, primind din ce în ce mai multe daruri de la Dumnezeu, cum ar fi: darul profeției, darul discernământului, darul facerii de minuni, darul vindecării de boli, darul izgonirii demonilor, darul smereniei, darul dragostei.
Felul în care acționa Sfântul era următorul: îi primea pe toți oamenii care veneau la el, dintre care mulți erau îndrăciți (unii veneau special să-l bată sau încercând să-l omoare), se ruga la slujbă, îi stropea pe toți cu agheazmă din belșug, apoi îi invita la masă. După toate acestea, cei veniți simțeau o ușurare sufletească deosebită. De multe ori era de ajuns ca bolnavii să mănânce din cele pregătite la masa Sfântului, că se vindecau. Alteori îl rugau să atingă cu cârja locul bolnav, tămăduindu-se îndată de orice boală fizică, dar și psihică. La el veneau oameni atât din zonă, cât și din toată Rusia și Moldova.Uneori Sfântul se prefăcea nebun, ceea ce era însă pentru smerenie.
După ce a fost gonit din lavră, Sfântul s-a retras în curtea unei nepoate, unde a amenajat un paraclis. Aici lumea îl căuta la fel de mult, în medie 500 persoane pe zi.
El cunoștea gândurile oamenilor, îi știa pe cei ce vin la el fie cu gânduri bune, dar și cu gânduri viclene, însă îi primea pe toți cu aceeași dragoste, în duh de rugăciune. Mulți îl rugau să nu mai primească demonizați, însă el îi răbda și pe aceștia, până la vindecare. Incredibilă este, spre exemplu, vindecarea unei demonizate prin răbdare: aceasta a sărit cu pumnii asupra părintelui Amfilohie, iar el a lăsat-o să-l bată până când a obosit; în scurt timp demonul a ieșit din ea, nesuportând răbdarea părintelui la lovituri și la atitudinea plină de ură a femeii.
În mod deosebit Sfântul a vindecat bolnavii psihic, considerând că acestea sunt bolile secolului, cauzate de duhul ateismului, izgonitor al harului Duhului Sfânt. Pentru depresivi recomanda metanii, purtarea cruciuliței la gât, evitarea fumatului, alcoolului, participarea la slujbe, postul și Împărtășania.
Dintre cuvintele pe care le repeta des, ca o învățătură de luat aminte erau:
– Cum vei fi tu pentru oameni, așa vor fi și oamenii pentru tine.
– Pentru alungarea tristeții și plictiselii, cântați:Câți în Hristos v-ați botezat și Cu noi este Dumnezeu.
– Pentru curățarea inimii rostește des rugăciuniaÎmpărate ceresc.
– Concentrați-vă la rugăciune, nu lăsați mintea să gonească prin alte părți, faceți liniște de gânduri.
Sfântul Amfilohie, a trait 77 de ani. După mai multe tentative de omor asupra sa, a murit otrăvit prin mâncare pe 1 ianuarie 1971. Prin credința, dragostea și milostenia pe care a acordat-o celor aflați în necazuri, el a fost un exemplu viu de viețuire, câștigând dragoste și lăsând o amintire de neuitat în inimile oamenilor.
După moarte corpul său s-a păstrat intact până la deshumarea ce a avut loc cu 30 de ani mai târziu. Astfel, pe 23 aprilie 2002, în Lavra Pecerska, a avut loc o sedință a Sfântului Sinod, în care au fost analizate viața, faptele și minunile părintelul Amfilohie de la Poceaev (Golavatiuc). Decizia a fost ca acesta să fie trecut în rândul sfinților, iar rămășițele sale pământești să fie cinstite ca sfinte moaște. Ziua prăznuirii Sfântului Amfilohie este pe data de 12 mai. Proclamarea oficiala a avut loc pe data de 12 mai 2002.
Prot. Ștefan RÎMBU