Sfânta Ecaterina a trăit în veacul al III–lea după Hristos. S-a născut în Alexandria într-o familie înstărită, dar idolatră. De mică avea o mare înclinare spre studii. A studiat toate ştiinţele şi a citit operele scriitorilor greci şi latini, iar la vârsta de 18 ani era cea mai învăţată fată din Alexandria. Înţeleaptă, dar şi frumoasă la chip, foarte mulţi tineri doreau să se căsătorească cu ea, însă ea nu dorea acest lucru. Se făceau rele presiuni asupra Sfintei Ecaterina de a se căsători, dar ea nici nu voia să audă de aşa ceva.
Sfânta Ecaterina, pentru a scăpa de aceste presiuni, a uneltit un pretext ingenios. Pentru că un creştin trebuie să fie înţelept; trebuie să aibă înţelepciunea nu a lumii acesteia, ci a lui Dumnezeu. Într-una din zile sfânta Ecaterina spuse părinţilor ei: ,,Mă voi căsători totuşi, numai cu condiţia că acel tânăr să fie mai înţelept, mai frumos şi mai bogat decât mine.” Auzind de acestea îndată mulţi tineri s-au prezentat cu gândul că o vor cuceri pe Ecaterina. Unii erau bogaţi, dar nu erau frumoşi. Alţii erau bogaţi şi frumoşi, dar nu erau învăţaţi. E un lucru foarte rar ca, bogăţia, frumuseţea şi educaţia aleasă să se întâlnească într-o singură persoană. În felul acesta nu s-a putut găsi cineva, iar părinţii erau nemângâiaţi.
Au trimis-o la un oarecare ascet filozof, care trăia într-o peşteră afară din Alexandria. S-a dus şi i-a cerut sfatul ce să facă. Acela i-a spus:
– Copila mea, eu ştiu un tânăr. Nu există altul ca El în lume. Frumos, bogat, puternic, înţelept ca nimeni altul. Ascultă deci, ia această icoană, (cu chipul Maicii Domnului şi pruncul în braţe) du-te acasă, închide-te în camera ta şi roagă-te. Şi Preasfânta îţi va arăta ce să faci.
Într-adevăr, Ecaterina a luat icoana, s-a închis în casă şi a făcut multă rugăciune, până după miezul nopţii. Obosind a lua-o somnul. Atunci are o vedenie: a văzut-o pe Preasfânta Fecioară că strălucea ca o lună, iar pe dumnezeiescul Prunc în braţele ei că strălucea ca un soare; dar faţa lui Hristos se întorcea ca să n-o vadă pe Ecaterina. Atunci Maica Domnului spune:
– Copilul meu, priveşte la această fată. A venit de atât de departe, şi cere să afle pe cineva care să o iubească şi să i se dedice.
Dumnezeiescul Prunc a răspuns cu mânie:
– Nu vreau s-o privesc, deoarece nu este botezată.
Ecaterina a fugit plângând la ascet şi i-a spus vedenia.
– Bine ţi-a spus, zice ascetul. De aceea, dacă vrei ca Hristos să privească spre tine, trebuie să crezi în El şi să te botezi.
În câteva zile s-a botezat şi devenise de acum creştină. Atunci avuse iarăşi o vedenie. De această dată dumnezeiescul Prunc o privea, iar sfânta Ecaterina s-a umplut de bucurie şi din acel moment ea s-a dedicat lui Hristos. O altă vedenie a fost când însuşi Hristos i se arată, dăruindu-i un inel de logodnă, spunându-i: ,,Iată, astăzi te primesc pe tine mireasă Mie nestricată şi veşnică, deci să păzeşti tocmeala aceasta cu dinadinsul şi să nu mai primeşti nicidecum alt mire pământesc”. Uimirea ia fost mare sfintei Ecaterina când vede în următoarea zi inelul de logodnă pe degetul său. Este momentul în care viaţa sa se schimbă radical.
De schimbarea care se petrecuse în viaţa sfintei Ecaterina a aflat şi împăratul Maximian şi a chemat-o la dialog cu gândul că o va ruşina şi se va întoarce de la adevărata credinţă. La sfârşit împăratul a fost nevoit să spună:
– Nu pot s-o scot la capăt cu tine, dar voi chema pe înţelepţi şi pe oamenii de ştiinţă, pe matematicieni şi fizicieni şi astronomi, pentru ca să discuţi cu ei.
A doua zi, 150 de înţelepţi erau la palatul lui Maximian. A început discuţia şi a durat toată ziua. Duhul Sfânt a luminat-o pe Sfântă Ecaterina, iar ea le-a închis gura înţelepţilor păgâni. Iar în cele din urmă s-au încreştinat şi ei. Din această pricină împăratul s-a sălbăticit şi mai mult şi a poruncit să taie capetele acelor 150 de înţelepţi care au ajuns mucenici.
După aceasta Maximian a aruncat-o pe Sfânta Ecaterina în închisoare. Acolo a adus la credinţă pe mulţi care veneau să o viziteze. Printre ele era şi femeia lui Maximian, împărăteasa Augusta, şi garda de corp a ei, demnitarul Porfirie, împreună cu 200 de soldaţi ai săi. Toţi aceştia, ascultând cuvintele ei, au crezut în Hristos. Dar Maximian, cuprins de o pizmă satanică, nu numai că a rămas neînduplecat, dar a şi poruncit ca şi aceştia să fie decapitaţi. Nu i-a fost milă nici de femeia sa!
După aceasta au urmat un lung şir de chinuri pe care sfânta le-a răbdat cu bărbăţie. În cele din urmă cruntul împărat porunci să fie decapitată şi astfel şi-a dat sfântul ei suflet, care ca un porumbel alb a zburat la ceruri, pe 25 noiembrie 305. Potrivit Tradiţiei, la tăierea capului său nu a curs sânge, ci lapte, iar trupul ei a fost luat de către îngeri şi dus pe Muntele Sinai. După mult timp sfintele ei moaşte vor fi descoperite unui călugar, care luându-le le-a dus la mănăstirea de la poalele muntelui Sinai.
Mitropolitul Augustin de Florina
