Pe 7 august, 2022, în duminica a VIII-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni.
În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările și ajutorul ce îl revarsă părintește peste omenire, cerându-se totodată sănătate și pace pentru întreaga omenire.
După citirea pericopei evanghelii, (Matei 14, 13-21), care relatează minunea înmulțirii celor 5 pâini și doi pești, Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură, în care a explicat mesajul evanghelic.
După rugăciunea Tatăl nostru…, au fost împărtășiți copiii și credincioșii care s-au pregătit pentru Sfânta Împărtășanie.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa, a felicitând părintește credincioșii prezenți, cu Sfânta Duminică, dorindu-le o săptămână binecuvântată.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.
Menționăm că la ora 6 dimineața, la Catedrala Episcopală a fost săvârșită prima Sfântă Liturghie, oficiată de prot. Nicolai BOIAN, iar răspunsurile la strană au fost date de Corul de copiii al Catedralei Episcopale, condus tot de preoteasa Liliana ROTARI.