Sfânta Împărtăşanie ne iartă toate păcatele deja mărturisite la duhovnic. Apoi ne înmulţeşte cel mai mult harul Duhului Sfânt primit la Botez, dacă ducem viaţă cu totul curată şi plăcută lui Dumnezeu. Ne ajută mult la creşterea noastră duhovnicească în Hristos, adică la despătimire, iluminare, desăvârşire şi mântuire, scopul final al creştinului pe pământ.
Se constată că bunii creştini care sunt nelipsiţi de la biserică şi se împărtăşesc regulat cu Sfintele Taine, au familie binecuvântată, copii buni, bătrâneţe liniştită şi sfârşit creştinesc. De aceea, prima grijă pentru cei bătrâni şi bolnavi este să-şi sfârșească viaţa împăcaţi cu toţi, spovediţi şi împărtăşiţi, fără de care nu este mântuire.
Arhimandrit Ioanichie Bălan
Rânduiala Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii,
Sursa: Doxologia