Sfântul proorocul David într-unul din psalmi zice: „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi.” Unul dintre acești sfinți, în care Dumnezeu și-a arătat, și-și arată harul și sfințenia Sa este și Sfânta Fericita Agafia de la Cușelăuca. Și legat de citatul scripturistic amintit aici, Cuviosul Iustin Popovici zice: „Viața oricărui sfânt este de fapt, la o scară mai mică, continuarea vieții pământești a lui Hristos.” De aceea, orice viață de sfânt ai citi, vei vedea măreția dumnezeirii, fapt vădit cu desăvârșire și-n viața Fericitei Agafia.
Din puținele date istorice care le avem despre Cuvioasa Agafia, aflăm că ea s-a născut în anul 1819 în satul Păsăţel (Ucraina) în familia lui Ioan şi Eudochia Maranciuc. Așa cum învață Sfântul Ioan Gură de Aur și cum de fapt trebuie să fie în Ortodoxie, pentru Cuvioasa Agafia familia a fost prima biserică şi şcoală, având parte de o educație creștină.
Părinţii ei obișnuiau să meargă adesea la locurile sfinte, având mai cu seamă o evlavie aparte pentru Lavra Pecerska de la Kiev. Micuţa Agafia dorind şi ea de a se închina sfinţilor cinstiţi la Lavra Pecerska îi ruga cu lacrimi să o ia cu ei, dar părinţii cunoscând greutăţile drumului, o lăsau în grija apropiaţilor. Ei nici nu bănuiau cât de mare era dorinţa micuţei de a se închina sfintelor moaşte, fapt vădit prin următoarea întâmplare. Odată, pe când avea doar şase ani, fiind lăsată sub supravegherea rudelor, fetiţa se gândi că poate ajunge şi singură la Kiev. Astfel, pornind la drum, spre Lavra de la Kiev, pe cale cade într-o fântână pustie şi adâncă, rănindu-şi grav ambele picioare. Părinţii, revenind de la Kiev, neştiind nimic de plecarea micuței Agafia spre Lavra Pecerska, cu tristeţe au trăit pierderea fiicei şi au plâns-o ca trecută în lumea celor drepţi.
Chia dacă unora s-ar părea absurd și imposibil, totuși ni se spune că micuţa Agafia a stat în această fântână trei ani, doar ajutată de Dumnezeu şi de îngeri, care au hrănit-o cu mană cerească. Însuși Fericita Agafia a mărturisit că în fiecare zi doi porumbei îi aduceau de mâncare şi o încălzeau. Aproape de fântână, unde de mult timp se afla Agafia, păştea turmele un cioban pe nume Dumitru, care se deosebea de alţi păstori prin credință și bunătatea sufletească, de aceea Dumnezeu la ales anume pe el ca s-o descopere în acea fântână pe Cuvioasa Agafia. Căci într-o zi auzi o melodie îngerească, care venea din fântâna unde se afla Fericita Agafia. Uimit peste măsură de întâmplarea minunată, a scos-o din fântână şi a dat de veste părinţilor. Agafia ajunsă acasă nu mai era ca înainte o fire veselă şi vorbăreaţă, ci devenise tăcută și rugătoare. Desigur că timpul petrecut în fântână a fost timpul transformării sale în urma întâlnirii cu Dumnezeu prin binecuvântările cerești care le primea zilnic.
După puțin timp peste ea au dat multe boli şi suferinţe, pe care ea răbdându-le a primit prin ele de la Dumnezeu harul facerii de minuni. Căci la patul ei de boală se adunau mulţi nenorociţi şi sărmani, iar Agafia, cu sfatul şi rugăciunile sale curate, le uşura tuturor suferinţele. Prin pronia dumezeiască, într-o zi au venit pe neștiute la ea doi călugări athoniţi, care i-au dăruit Sfânta Evanghelie ca semn de binecuvântare de la Muntele Sfânt. Acest mare dar din partea Părinţilor Atoniți ea la ținut ca pe o mare binecuvântare. Între timp vestea despre Sfânta Agafia și minunile care le făcea se răspândise și astfel, casa părintească, devenise loc de pelerinaj unde mulți veneau cu credință, ca la un izvor de multe minuni făcător. Căci Cuvioasa Agafia prin rugăciunile sale către Domnul, îi vindeca pe cei bolnavi, le dădea grai celor ce nu-l aveau, întorcea vederea orbilor şi auzul surzilor.
Sfântul Vasile cel Mare spune că Dumnezeu are cu fiecare dintre noi de înfăptuit lucrări tainice doar de El știute. Așa s-a adeverit și cu Sfânta Agafia, căci într-o bună zi, ea a avut un vis: Maica Domnului i-a poruncit să lase casa părintească şi să meargă pentru a-și petrece restul vieții la mănăstire Cuşelăuca, cea mai săracă, de pe atunci, obște monahală din Basarabia. Astfel, prin rânduială Divină și la îndemnul Preafintei Fecioare Maria, Cuvioasa Agafia, la vârsta de numai 12 ani, vine la Mănăstirea Cuşelăuca, fiind primită de către stareţa Irina. De atunci până la sfârșitul vieții sale, Mănăstirea Cuşelăuca a devenit pentru ea o a doua casă. Aici, ca și la casa părintească, Agafia a continuat să ajute oamenii, îndrumându-i şi rugându-se pentru ei. Pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu în viaţă, mulţi pelerini păşeau spre această obşte monahală, rugându-se şi întâlnindu-se cu chipul plin de smerenie şi blândeţe a fericitei Agafia. E foarte important de menționat faptul că odată cu venirea Sfintei Agafia la Cușelăuca, mănăstirea sporește spiritual și material, iar obștea ajungând până la 200 de viețuitoare, întrucât tot mai multe tinere doreau să-şi închine viaţa slujirii monahale.
La Mănăstirea Cuşelăuca Fericita Agafia, a vieţuit 42 de ani, timp în care nu s-a ridicat niciodată din pat din cauza bolii. Viaţa ei plină de suferinţă a fost un exemplu de mărturisire şi trăire a Evangheliei lui Hristos. Suferinţa ei o a fost o adevărată pedagogie pentru întreaga obşte monahală și pentru pelerinii veniţi la Mănăstirea Cuşelăuca. Suferinţa ei a fost și mai este, dacă se dorește, model de răbdare şi întărire pentru toţi creştinii aflaţi în suferinţă şi pe paturile de boală. Întotdeauna, dar mai ales în ultimele luni ale vieţii sale, Cuvioasa Agafia discuta mult cu egumena şi cu surorile mănăstirii, îndemnându-le pe toate să-şi ducă crucea vieţii cu linişte, dragoste şi pocăinţă.
După o viață scurtă am zice noi, de doar 54 de ani, dar plină în fapte bune, la 9 iunie 1873 Cuvioasa Agafia simțind că se apropie sfârșitul călătoriei sale pământești, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine dându-și sufletul cu pace în mâinile Domnului. Se spune că după ce a primit Sfânta Împărtăşanie, faţa Cuvioasei Agafia strălucea de o lumină neobișnuită. Or, așa cum spun Sfinții Părinți, lumina care a cuprins-o pe Fericita Agafia, este slava cerească ce o dă Dumnezeu celor care își petrec viața în suferinţe şi răbdare.
Cuvioasa Agafia, înainte de trecerea sa din viaţă, a promis că nu va părăsi mănăstirea niciodată şi va da ajutor celor care se roagă ei. Acest lucru îl pot mărturisi atât obștea mănăstirii, cât și creștinii ce au simțit întotdeauna ajutorul și ocrotirea Sfintei Agafia, chiar și în vremurile de restriște și prigoană. Din cele relatate până aici, putem deduci cu certitudine că viața Cuvioase Agafia a fost o Evanghelie întruchipată și trăită.
Ştiind-o ca o ajutătoare în necazuri, mulţi credincioşi mergeau cu credinţă să se închine la mormântul ei, dobândind ajutor şi împlinirea cereri lor. Mulţimia minunilor petrecute la mormântul Fericitei Agafia, dar şi evlavia poporului faţă de ea, au generat între credincioşi şi-n întreaga Biserică Ortodoxă din Moldova, dorinţa ca să fie canonizată. Bineînţeles că a fost un proces îndelungat, până s-a ajuns ca Biserica Ortodoxă din Moldova să se bucure duhovniceşte, întrucât este împodobită cu cinstirea acestei sfinte locale. Dar trebuie să recunoaştem că, chiar dacă se făcuse multe demersuri la Patriarhi pentru a fi canonizată Fericita Agafia, totuşi din anumite motive, nu s-a izbutit nimic în această privinţă o bună bucată de timp.
De aceea, zic eu că e cazul să menţionăm şi să amintim că, Fericita Agafia a fost canonizată şi trecută în calendar, cu pomenire locală, datorit străduinţei şi ostenelii neobosite a Înaltpreasfinţitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, Preşedintele Comisiei Sinodale de Canonizare a Bisericii Ortodoxe din Moldova. Căci, odată cu numirea din 2011, a Înaltpeasfinţiei Sale ca Preşedinte al Comisiei menţionate, iar din 2013 devenind membru al Comisiei Sinodale Patriarhale pentru Canonizare, a fost prioritar pe agenda Înaltpreasfinţiei Sale, întocmirea dosarului de Canonizare a Fericitei Agafia, aşa cum prevedea Comisia respectivă. Lucru care la şi făcut cu multă osteneală Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop PETRU. Astfel, a fost posibil ca pe 24 septembrie 2016, în Mănăstirea Cuşelăuca să se săvârşească solemn și sobornicește, slujba de Canonizare a Sfintei Fericitei Agafia.
Ca şi până la această dată, dar de acum cu mai mare dragoste şi evlavie, mulţi credincioşi merg de se închină la moaştele Fericitei Agafia, dobândind ajutor şi izbăvire din multe rele prin mijlocirea acestui rod binecuvântat, odrăslit pe pământul ţării noastre, care a devinit prin lucrarea lui Dumnezeu, așa cum se și cântă în pripeala acatistului ei „grabnică ajutătoare a celor din nevoi”.
Prot. Ștefan RÎMBU
