Joi, 2 aprilie, 2026, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, și-a desfășurat activitatea arhipăstorească în incinta Centrului Eparhial din municipiul Ungheni.
Pe parcursul activității arhipăstorești de la Centrul Eparhial, Ierarhul a avut o ședință de lucru, privind organizarea activității Eparhiale dedicată Zilei Familiei.
La această ședință de lucru a luat parte prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul parhial, prot. Dumitru RANGA, Protopopul Bisericilor din Raionul Nisporeni și prot. Nicolai BOIAN, colaborator al Centrului Eparhial și Președintele Mișcării Eparhiale ,,Pentru Apărarea şi Promovarea Fecioriei, a Vieții şi Familiei Tradiționale”.
În cadrul ședinței au fost abordate mai multe subiecte privind buna desfășurare a respectivei activități, prin care se promovează și se valorifică familia tradițională.
S-a stabilit ca Ziua familiei anul acesta se va desfășura în orașul Nisporeni, pe data de 16 mai, curent.
Detaliile și programul acestei activități va fi postat ulterior pe site-ul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.














