Joi, 24 martie, 2022, la Centrul Eparhial din Municipiul Ungheni, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a avut loc Ședința de lucru cu Protopopii Circumscripțiilor din Eparhie – Ungheni, Nisporeni, Hîncești și Călărași – și Președinții și vicepreședinții Sectoarelor Eparhiale.
Respectiva întâlnire a constat în discutarea programului de lucru pentru anul curent, 2022, intitulat în Episcopia de Ungheni și Nisporeni, „Ocrotirea familiei creștine și lupta împotriva avortului”.
În deschiderea ședinței, Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt de binecuvântare, după care a vorbit despre unele aspecte ce țin de viața și activitatea arhipăstorească a Episcopiei de Ungheni și Nisporeni pentru anul acesta.
Apoi Ierarhul a prezentat schița proiectelor privind activitățile principale care vor fi desfășurate la scară largă în cuprinsul Eparhiei.
Menționăm și faptul că Înaltpreasfinția Sa, în cadrul acestei ședințe de lucru a numit în funcția de Președeinte al Sectorului Eparhial Probleme Liturghice și Pastorație, pe Prot. Ioan Pîrău, parohul bisericii „Sf. M. Mc Gheorghe” din s. Ciuciuleni, r. Hîncești.
De asemenea, Ierarhul la numit pe Prot. Nicolai BOIAN, cleric al Catedralei Episcopale din mun. Ungheni, responsabil de buna desfășurare și facilitarea activităților întreprinse de Sectoarele Eparhiale ale Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.
După aceasta, Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial, moderând ședința de lucru, a oferit cuvânt Protopopilor și Președinților Sectoarelor Eparhiale, pentru a prezenta fiecare în parte programul și proiectele de activitate pentru anul viitor, privind desfășurarea unor măsuri educaționale, misionare, pastorale, culturale și sociale, având la bază tema anului în Episcopia de Ungheni și Nisporeni, „Ocrotirea familiei creștine și lupta împotriva avortului”.
La sfârșitul prezentărilor, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, dimpreună cu Protopopii și Președinții Sectoarelor Eparhiale au discutat constructiv și amănunțit, pe marginea proiectelor ce vor fi înfăptuite în anul 2022.
La final, Ierarhul a îndemnat pe toți cei prezenți să întreprindă acțiunile necesare în privința bunei desfășurări a tuturor activităților discutate în cadrul ședinței de lucru.