În vremurile actuale când sunt doborâte statuile unor personaje istorice din cauza mulțimii „woke”, Națiunile Unite au amplasat o statuie uriașă în New York care seamănă cu „fiara” descrisă în cartea Apocalipsa din Noul Testament.
ONU a postat recent pe Twitter o fotografie a unii statuii, cu următorul text: „Un gardian pentru pace și securitate internațională se află la Piața Vizitatorilor în afara sediului ONU. Gardianul este o fuziune de jaguar și vultur și este donat de Guvernul din Oaxaca, Mexic.”
Nenumărați critici de pe rețelele de socializare spun că statuia pare a fi asemănarea „fiarei” despre care a scris profetul Daniel în Vechiul Testament și despre care a scris apostolul Ioan în Cartea Apocalipsei.
În Daniel 7, 2-4 e descrisă fiara cu trup de leu și aripi de vultur: „Daniel a zis: În vedenia mea de noapte, am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare. Și patru fiare mari au ieșit din mare, deosebite una de alta. Cea dintâi semăna cu un leu și avea aripi de vultur.”
Apostolul Ioan Teologul a descris o fiară cu trăsături similare în pasajul Noului Testament din Apocalipsa 13, 2, spunând: „Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe ca de urs și gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie și o stăpânire mare.”
Un alt verset al Bibliei care este evocat de această statuie a ONU la „pace și securitate” vine direct dintr-un avertisment al sfârșitului vremurilor, din Epistola întâi către Tesaloniceni, 5, 2-3: „Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. Când vor zice: „Pace și liniște!”, atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată, și nu va fi chip de scăpare.”
Scriind pentru blogul The Economic Collapse, comentatorul Michael Snyder a remarcat că statuia „arată ca ceva dintr-un film științifico-fantastic”, nu seamănă cu nici o creatură cunoscută de pe această planetă.
„Chiar s-au gândit că ar putea pune asta fără ca cineva să observe?”, a întrebat Snyder. „Și doar din întâmplare, a fost pictat în culori LGBT…”
Utilizatorul de Facebook, Kelly Caudill, a observat și ea asemănările și a scris despre asta într-o postare recentă. „Wow, pur și simplu nu poți inventa chestiile astea… Noua sculptură a NAȚIUNILOR UNITE pentru „Pace și siguranță”, a scris ea, incluzând și o fotografie mare a statuii. Caudill a menționat și versetele de mai sus și a inclus acest avertisment pentru adepții ei.
„Oameni buni, pur și simplu nu poți inventa chestiile astea! Cel mai important lucru din viața voastră este să-L cunoașteți pe Domnul Iisus! Nu să cunoașteți despre El, ci să-L cunoașteți pe El!”, a concluzionat ea.
Sursă text și poză: CBN
Preluat de pe: Vocea creștinilor