Luni, 21 septembrie 2020, când Biserica Ortodoxă cinstește prin cântările ei de laudă Nașterea Maicii Domnului, la Mănăstirea Vărzărești a fost sărbătorit prin slujbă arhierească hramul acestei Sfinte Mănăstiri și celebrarea jubileului de 600 de ani de la întemeierea acestei vetre monahale, cea mai veche din țară noastră.
Cu acest binecuvântat și frumos prilej, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, însoțit de Preasfinţitul IOAN, Episcop de Soroca și Vicar al Mitropolie Chișinăului și a Întregii Moldovei, au fost întâmpinați în dimineața zilei de Maica Stareță, Egumena SILUANA (Iacob), dimpreună cu obștea, soborul preoțesc adunat la slujbă și dreptmăritorii creștini ce au venit să ia parte la frumoasa și istorica slujbă ce s-a săvârșit.
În timpul Sfintei Liturghii, la Vohodul mic, pentru merite deosebite și străduința considerabilă depusă la renovarea capitală a Sfintei Mănăstiri, Stareța, Egumena SILUANA a fost decorată cu dreptul de a purta Crucea cu Pietre Scumpe și i-a fost oferită pe merit, distincția Eparhială ,,Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Hîrbovăț”, iar viețuitorii și slujitorii mănăstirii, ieromonahul SILUAN (Morogai), a fost decorat cu dreptul de a purta Crucea cu Pietre Scumpe și ierodiaconul IOAN (Robu) a fost decorat cu dreptul de a purta Orar dublu.
Alături de Chiriarh, Preasfințitul PETRU și Episcopul oaspete, Preasfințitul IOAN, a slujit un impunător sobor de slujitori: Arhimandritul CHIRIL, Starețul Mănăstirii Hîrjauca, Președintele Sectorului Eparhial Viață Monahală, Protoiereul Vitalie COZARI, Protopopul de Nisporeni, Stareți, preoți și diaconi din Episcopia de Ungheni și Nisporeni și din alte Eparhii.
Prezente la Sfânta Liturghie au fost și Starețele din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Printre oaspeții de vază la slujba praznicală au fost prezenți Arhimandritul PAISIE (Cecan), Starețul Mănăstirii Noul-Neamț (Chițcani) și Egumena MARTA (Cușnir), Stareța Mănăstirii Hagimus. Deși trebuia să onoreze cu prezența slujba de astăzi și alți distinși invitați din România, Ucraina, Italia, etc., dar din cauza restricțiilor impuse de pandemia COVID-19, nu a putut da curs invitațiilor.
După încheierea Sfintei Liturghii, și oficierea Tedeumului pentru sănătatea viețuitorilor și binefăcătorilor acestui așezământ monastic, Preasfințitul PETRU a ținut un frumos și consistent cuvânt de învățătură desprins din Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, vorbind despre importanța nașterii copiilor și educarea lor în duhul dreptei credințe, despre rolul părinților în societatea seculară și consumistă, dar și despre rolul bisericii și al Sfintelor Mănăstirii în viață socială și familiară.
Totodată, Ierarhul, a ținut să puncteze cele mai importante momente din istoria seculară a vestitei Mănăstirii Vărzărești, felicitând și mulțumind tuturor ostenitorilor care au depus străduința să renoveze capital Sfânta Mănăstire ,,Nașterea Maicii Domnului” de la Vărzărești. Cu această ocazie, conform raportului și cererii înaintate de Maica Stareță, Egumena SILUANA, Preasfinția Sa a înmânat distincții, medalii și diplome Eparhiale mai multor ctitori și binefăcători ai Mănăstirii Vărzărești.
Totodată, a ținut și Maica Stareță să aducă sincere mulțumiri Preasfinției Sale pentru toate sfaturile și povețele ce i l-ea dat în decursul demarării tuturor lucrărilor la renovarea edificiilor complexului monastic de la Vărzărești. De asemenea, Maica Egumenă a adus sincere mulțumiri tuturor ctitorilor și binefăcătorilor acestei Sfinte Mănăstirii, asigurându-i pe toți că vor fi pomeniți la toate slujbele ce se săvârșesc aici, prin care îl vor ruga pe Dumnezeu să le răsplătească pentru toată jertfa și aportul adus la renovarea Sfintei Mănăstiri.
Menționăm în mod deosebit că prezent la slujba praznicală a fost și Președintele Republicii Moldova, Excelența Sa, Dnl Igor DODON, însoțit de Prima Doamnă, Galina DODON. Pentru aportul adus la renovarea unor edificii a vetrei monahale de la Vărzărești, Domnul Președinte a fost decorat în semn de recunoștință cu înalta Distincție a Episcopiei de Ungheni si Nisporeni, ,,Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Hîrbovăț”.
Totodată menționăm că Preasfințitul PETRU, a oferit în dar, cu multă generozitate un set de panaghii Preasfințitului IOAN, în semn de mulțumire că a fost prezent la Sfânta Liturghie Praznicală, gest pentru care Vlădica IOAN și-a exprimat recunoștința și gratitudinea față de Chiriarhul locului
Frumoasele cântări liturgice au fost interpretate armonios și cu mult tact profesional de Corul de Preotese al Episcopiei de Ungheni si Nisporeni, condus de bagheta dirijorală a Doamnei Iozefina VIZITIU-GAJIM.
La sfârșit Preasfințitul PETRU, a săvârșit o litie de pomenire pentru sufletul Schiegumenii GHEORGHIA (Plăcintă) și Schiarhimandritul IOV (Plăcintă) cei care au adus o contribuție majoră la redeschiderea Mănăstirii Vărzărești.
După aceasta, Ierarhii, însoțiți de stareți, starețe și slujitori au admirat impresionanta colecție de fotografii, prin care a fost scoase în evidență cele mai importante evenimente din istoria seculară a Sfintei Mănăstiri Vărzărști.
La final, creștinii prezenți, au luat parte la o agapă frățească, prin care s-au întărit trupește, de a avea putere să se întoarcă fiecare la casele lor.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni