Sărbătorirea hramului Mănăstirii Răciula, prin slujire arhierească

Marți, 21 septembrie 2021, de sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire Răciula, întrucât această veche vatră monahală își cinstește hramul în această sfântă zi.

În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat călduros și deosebit  de Stareța Mănăstirii, Schiegumena EUSTOLIA (Rotari), monahia LAVRENTIA (Borța), maica superioară a acestei mănăstiri, Arhimandritul PAFNUTIE (Popa), duhovnicul Sfintei Mănăstiri Răciula, dimpreună cu impunătoarea obște monahală, Stareți și Starețe din Eparhie, slujitorii și credincioșii prezenți.

Alături de Ierarh au coliturghisit Arhim. KIRIL (Braguța), Președintele Sectorului Eparhial, Mănăstiri și viață monahală și Starețul Sfintei Mănăstirii Hîrjauca, Arhimandritul PAFNUTIE (Popa), duhovnicul Sfintei Mănăstiri Răciula, dar și alți slujitori.

Menționăm că alături de mulțimea credincioșilor prezenți, au fost și Starețele Mănăstirilor din Episcopia de Ungheni și Nisporeni.

După citirea pericopei evanghelice Înaltpreasfinția Sa a ținut un profund și consistent cuvânt de învățătură, în care a explicat semnificația și importanța sărbătorii de astăzi, menționând și rolul pe care îl are Maici Domnului în lucrarea de mântuire a omenirii.

De asemenea Ierarhul, a ținut să ofere, ca o hrană duhovnicească, atât credincioșilor, dar și obștii monahale, cuvinte de învățătură creștin-ortodoxă, prin care a specificat importanța conșteintizării datoriei creștine ce o avem în fața lui Hristos, de a împlini sfintele porunci evanghelice, de a urma sfaturile Sfinților Părinți și de a purta mai multă grijă de mântuirea sufletului.

După cântarea Heruvicului, Ierodiaconul VARAHIL (Pelin), viețuitor al Sfintei Mănăstiri Răciula, a fost hirotonit în treapta de Ieromonah, pe seama acestei mănăstiri.

După rugăciunea Tatăl nostru…, Înaltpreasfinția Sa a împărtășit viețuitoarele Sfintei Mănăstiri Răciula și credincioși prezenți, fii duhovnicești ai acestei Sfinte Mănăstiri, care s-au pregătit cuviincios de a primi Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului.

După Sfânta Liturghie, așa cum este specific în ziua de hram, s-a făcut înconjurul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” cu citirea a patru pericope evanghelice, din cele 11 ale Învierii, după care s-a săvârșit Slujba Tedeum-ului, pentru sănătatea obștii monahale și a tuturor închinătorilor și binefăcătorilor acestei Sfinte Mănăstiri.

La final, Ierarhul a ținut să felicite pe toți cu Sfânta Sărbătoare. În mod deosebit a felicitat obștea monahală cu ziua hramului, aducând în adresa obștii cuvinte de îmbărbătare creștină, dar și cuvinte de înaltă apreciere, pentru tot lucrul cel mântuitor care se înfăptuiește stăruitor în această frumoasă, sfântă și renumită vatră monahală din codrii călărașilor.

Apoi, în numele întregii obști, Stareța Mănăstirii Răciula, Schiegumena EUSTOLIA (Rotari), Monahia LAVRENTIA (Borța), maica superioară a acestei sfinte mănăstiri, Arhimandritul PAFNUTIE (Popa), duhovnicul Sfintei Mănăstiri Răciula, au adus Chiriarhului, sincere cuvinte de mulțumire, recunoștință și prețuire, pentru dragostea părintească și grija arhierească ce o poartă față de această mănăstire.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni

Foto: VENIAMIN (Seculțan) și Ipodiaconul Cătălin DIACONU