Miercuri, 12 iulie 2023, de Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.
În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat solemn și călduros și într-un mod organizat, de către slujitorii Catedralei, dar și de numeroși creștini, veniți să aducă cinstire Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de Slavă lui Dumnezeu, de laudă Sfinților Apostoli Petru și Pavel, dar și rugăciuni de spor duhovnicesc, ajutor și sănătate, pentru omagiatul zilei, Înaltpreasfințitul PETRU, dar și pentru toți omagiații.
Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit Prot. Vadim COROSTINSCHI, slujitori Catedralei Episcopale și alți slujitori.
După cântarea Heruvicului, Diaconul Silvestru DARII, a fost hirotonit în treapta de Preot pe seama Catedralei Episcopale „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. Menționăm că Părintele Silvestru timp de 8 ani de zile a făcut parte din corpul ipodiaconal al Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, dovedindu-se a fi un tânăr credincioș și studios, îndeplenind sârguincios sarcinile și ascultările ce le-a avut până la acest moment.
După canonul euharistic, Ipodiaconul Petru MACOVEI, a fost hirotonit în treapta de Diacon pe seama Catedralei Episcopale „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. Menționăm că Diaconul Petru timp de 8 ani de zile a făcut parte din corpul ipodiaconal al Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, dovedindu-se a fi un tânăr credincioș și studios, îndeplenind sârguincios sarcinile și ascultările ce le-a avut până la momentul diaconiei.
După rugăciunea Tatăl nostru…, au fost împărtășiți copiii și credincioșii care s-au pregătit pentru Sfânta Împărtășanie.
Răspunsurile liturgice la strană au fost oferite de Corul Catedralei conduse de Preoteasa Iuliana PLĂMĂDEALĂ.
După încheierea Sfintei Liturghii, a fost săvârșit un Tedeum pentru sănătatea tuturor omagiaților și a celor cu hramul casei.
La finalul Sfintei Liturghii, Ierarhul a ținut uncuvânt de învățătură, relatând secvențe din viața acestor doi apostoli, Petru și Pavel.
Apoi, Înaltpreasfinția Sa a adresat cuvânte de felicitare și învățături folositoare Diaconului Petru și preotului Silvestru, îndemnându-i părintește să aibă slujire cucernică și plăcută lui Dumnezeu.
La final, Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial, a felicitat Ierarhul, cu ocazia zilei sfântului ocrotitor, din partea tuturor slujitorilor Catedralei Episcopale.
De asemenea și Corul de copii al Catedralei Episcopale l-a felicitat pe Ierarh.
Iar apoi, credincioși prezenți l-au felicitat călduros pe Înaltpreasfinția Sa, dorindu-i sănătate, putere, răbdare și ajutor de la Domnul.
La final, Înaltpreasfinția Sa a felicitat pe toți omagiații ce poartă numele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, mulțumind tuturor celor care l-au felicitat.
Ținem să menționăm că Ierarhul a decorat-o pe Preoteasa Iuliana PLĂMĂDEALĂ, cu Medalia Eparhiale „Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski”, gr. I, cu prilejul zilei de naștere sărbătorită ieri.