La începutul nevoinţei duhovniceşti, sârguieşte-te să sădeşti în tine virtuţi frumoase, ca să te faci folositor şi obştii creştineşti şi să te slăvească la sfârşit Domnul. Să nu ceri cinstire de la oameni. Să nu-ţi câstigi prietenie cu cei mai mari ai lumii, nici să nu dai târcoale caselor unde ştii că oamenii păcătuiesc şi nu trăiesc creştineşte. Că prin aceasta începe să se înrădăcineze în tine patima slavei deşarte. De la cel ce vrea să se întâlnească cu tine, nu te întoarce, din pricină de evlavie. Căci întâlnindu-te cu el cu gând prietenesc, nu te vei vătăma, chiar dacă îţi este dintre duşmani. Iar dacă nu vezi în aceasta vreun folos pentru tine, trebuie să ţii seama de scopul celui ce vrea să se folosească de la tine.
Trebuie să ai totdeauna în tine frica lui Dumnezeu şi să cercetezi în fiecare zi, ce ai făcut bine, şi ce rău. Iar de cele bune să uiţi, ca nu cumva să cazi în patima slavei deşarte, iar faţă de cele potrivnice să te foloseşti de lacrimi împreunate cu mărturisirea şi cu rugăciune stăruitoare. Cercetarea să-ţi fie aşa: sfârşindu-se ziua şi venind seara, cugetă întru tine: Oare cum am petrecut ziua, cu ajutorul lui Dumnezeu? N-am osândit pe cineva, nu l-am grăit de rău, nu l-am scărbit,n-am căutat la faţa cuiva cu patimă, sau n-am fost neascultător celui mai mare în slujbă, şi nu mi-am neglijat-o pe aceasta? Nu m-am mâniat pe cineva, sau stând la rugăciunea de obşte, nu mi-am ocupat mintea cu lucruri nefolositoare, sau n-am lipsit de la biserică şi de la pravilă, îngreuiat de lene? Dacă te găseşti nevinovat de toate acestea (ceea ce e cu neputinţă, „căci nimeni nu e curat de întinare, nici măcar o singură zi din viaţa lui” (Iov 14, 4) şi nimeni nu se va lăuda că are inima curat), strigă totuşi către Dumnezeu cu multe lacrimi: Doamne, iartă-mi mie toate câte am greşit cu lucrul, cu cuvântul, cu ştiinţă şi cu neştiinţă. Căci multe greşim şi nu ştim.
În fiecare zi trebuie să vădeşti părintelui tău duhovnicesc tot gândul tău, şi ceea ce-ţi va spune el, să primeşti ca din gură dumnezeiască, cu toată încredinţarea, şi să nu le spui acestea altcuiva, zicând: întrebând pe părintele asta şi asta, mi-a spus asta şi asta; şi să descoşi cu acela dacă a spus bine sau dacă n-a spus bine, întrebându-te: ce trebuie deci să fac ca să-mi ajut? Căci aceste cuvinte sunt pline de necredinţă faţă de părintele tău şi vătămătoare de suflet. De obicei aceasta se întâmplă de cele mai multe ori începătorilor.
Cuviosul Simion Evlaviosul
