Dragi părinţi, copiii noştri cresc în vremuri foarte primejdioase, în care societatea se leapădă de idealuri creştine şi, mai presus ca orice, de toate idialurile dragostei jertfitoare. În locul acestora în inima copiilor se sădeşte cultul iubirii de sine şi al desfătărilor. Tocmai acesta este idealul de educaţie seculară al culturii de masă, al presei, al radioului şi televizorului. Fără ajutorul lui Dumnezeu, fără participarea la binecuvântatele şi mântuitoarele Taine ale Sfintei Biserici nu vom putea rezista în faţa acestei primejdii.
Sfântul Ioan de Kronstadt spune că părinţii trebuie să se străduiasă să dezrădăcineze de timpuriu din inima copiilor neghina păcatului, a gândurilor rele, hulitoare şi viclene, obiceiurile păcătoase şi înclinările spre patimi. Deoarece, vrăjmaşul şi patimile păcătoase nu-i cruţă nici pe copii. Sămânţa oricărui păcat pe care îl săvârşesc maturii se află în fiecare copil. De aceea să veghem prin educaţie la buna creştere a copliilor şi să le arătăm toate primejdiile păcatelor.
O importanţă covârşitoare în creşterea şi educarea copiilor o are conşteintizarea necesităţii mărturisirii păcatelor, adică să-i deprindem de mici cu Taina Pocăinţei, a spovedaniei. E foarte important să-l facem pe copil să recunoască păcatele ce le-a făcut, până şi pe cele mai mici greşeli.
Unii spun că copii să se spovedească după şapte ani, dar corect ar fi să se spovedească în funţie de dezvoltarea copilului şi capacităţile lui de conşteintizare şi de înţelegere a lucrurilor. Astăzi copii de mici sunt foarte dezvoltaţi. Majoritatea copiilor de pe la trei ani deja stăpânesc tehnologia calculatorului şi a jocurilor pe telefon. Şi, dacă la acestea se pricep, oare e mare lucru să înţeleagă şi ce este spovedania, doar că noi ca părinţi trebuie să ne străduim de a-i educa în această privinţă cu multă dragoste şi înţelepciune, după modul lor copilăresc de a înţelege şi a percepe.
Spovedania copiilor – sfaturi practice pentru preoţi, părinţi şi copii, pag. 9-13
Traducere din l. rusă – Gheorghiţă Ciocioi
Editura de Suflet, Bucureşti, 2014