În marea Lui dragoste și prin negrăita Lui veselie, pe care o aduce în sufletele credincioșilor în toate Sfintele Lui sărbători, Hristos ne învie cu adevărat, ridicîndu-ne duhovnicește la înălțime. Pentru aceasta este nevoie să participăm la slujbe și să avem dorința de a prăznui duhovnicește.
Ca să trăim sărbătorile, trebuie să avem mintea noastră la acele zile sfinte și nu la treburile pe care le avem de făcut pentru aceste sfinte zile. Să ne gândim la faptele fiecărei zile sfinte (Nașterea Domnului, Botezul Domnului, etc.) și să rostim rugăciunea lui Iisus slavoslovind pe Dumnezeu. În felul acesta vom sărbători cu multă evlavie fiecare sărbătoare. Când cineva cerceteaza faptele fiecarei sărbători, firește, va fi mișcat și se va ruga cu mai multă evlavie. Apoi la slujbe mintea să fie la faptele pe care le sărbătorim și să urmărim cu evlavie troparele ce se cântă. Când mintea este la înțelesurile dumnezeiești, omul trăiește faptele și astfel se schimbă. Cînd ne gândim la Sfinți, și Sfinții se gândesc la noi și ne ajută. În felul acesta își face omul prietenie cu sfinții, care este cea mai sigură prietenie.
Atunci, deși este singur, poate trăi împreună cu toți; și cu sfinții, și cu îngerii și cu toată lumea. Prezența sfinților este vie. Toți sfinții sunt copiii lui Dumnezeu, care ne ajută pe noi, oamenii, copiii cei necăjiți ai lui Dumnezeu.
Ca să simțim evenimentul sărbătorii, nu trebuie să lucrăm până seara târziu înspre ziua sărbătorii. În seara acelei zile avem prilejul să ne odihnim puțin, să citim și să ne rugăm. Va veni astfel în inima noastră un gând bun, ne vom cerceta pe noi înșine, vom rosti puțin rugăciunea și vom înțelege ceva despre faptul dumnezeiesc al zilei.
Cuviosul Paisie Aghioritul
