Preacucernici Părinți,
Iubiți întru Hristos, frați și surori,
Ziua de pomenire a celor răposați la cimitire – Paştele Blajinilor – face și ea parte din Sărbătorile Pascale, care sunt pline de Lumină Sfântă. De aceea și faptele noastre făcute acum cu acest prilej, trebuie să emane credință, dragoste și lumină, dar nicidecum fală, mândrie, beție și îmbuibări. Întotdeauna, dar mai cu seamă în aceste sfinte zile ale Învierii, și prin urmare la Paștele Blajinilor, suntem datori să luăm aminte la cuvintele Scripturii spuse de Domnul Hristos: „Văzând oamenii faptele voastre cele bune, să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”.
Întrucât de la an la an, prin diferite practici exagerate sau străine duhului Ortodoxiei se denaturează sensul Paştelui Blajinilor, prin comportamente nu tocmai adecvate unui creştin, ne vedem cumva forțați de această situație, ca şi anul acesta, ca şi-n cei precedenţi, să venim cu aceeaşi rugăminte părintească și îndemn creștinesc, atât către cler, cât și către toți credincioșii din Episcopia de Ungheni și Nisporeni, cu câteva sfaturi și îndemnuri părintești, privitoare la atitudinea și comportamentul ce trebuie avut de Paștele Blajinilor.
Vestitul misionar, preotul Maxim Kozlov spunea: „Cimitirul este asemenea unei biserici imense, în care odihnesc osemintele nu ale unuia, ci ale mai multor oameni drepţi şi sfinţi, a căror viață sfântă e știută numai de Dumnezeu”. De aceea se cuvine să ne comportăm cât mai creștinește la cimitir, aproape ca într-o biserică sau chiar ca-ntr-o biserică.
Dragii mei,
Cât de frumos și de creștinește ar fi ca în această zi să se meargă mai întâi la biserică, la Sfânta Liturghie – așa cum am întocmit deja de câțiva ani o asemenea rânduială la Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni – să fie scrise numele răposaților pentru a fi pomenite la proscomedie. Aceasta este cea mai mare pomană și milostenie pentru cei răposați – rugăciunea făcută cu atenție și evlavie. Or, la cimitir cunoaștem că toate se c-am fac din grabă, fără a mai lua aminte la rugăciunea ce se săvârșește pentru cel răposat.
Celelalte rânduieli (pomenele, bucatele, vinul) au și ele importanța lor, dacă se fac în limita bunului simț, așa cum se cuvine, fără exagerări și fală. Căci dacă dăm de pomană rudelor sau celor care ne-au dat și nouă ceva, nu o putem numi milostenie, ci mai degrabă schimb de daruri. În această privință Hristos ne avertizează zicând: „Dacă faci bine celui care-ți face bine, ce răsplată vei avea?”. Când dai copilului amărât și omului necăjit, care nu are ce-ți dea înapoi, aceea este pomană adevărată și milostenie plăcută Domnului.
Să nu transformăm Paștele Blajinilor și cimitirele într-un loc potrivit de prezentare a modei, cu haine deocheate și indecente, să nu-l transformăm într-un prilej de a arăta tuturor ce mașini avem, ce bijuterii purtăm sau ce băuturi scumpe și bucate alese consumăm. Să nu ne îmbătăm, să nu înjurăm, să nu fumăm în cimitire, ca prin aceasta să nu dăm prilej de sminteală și discuții nepotrivite celor care cu nerăbdare așteaptă să vadă ceva necuviincios în viața creștinilor ortodocși. Dar mai cu seamă se cuvine a ne comporta în cimitire în așa fel ca, Dumnezeu să se bucure, iar cei răposați să se folosească spiritual de prezența noastră acolo.
Cu arhierești binecuvântări și grijă părintească
+PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni
