Un tată cu fiul său duceau la târg un asin, să-l vândă. Tatăl şi fiul mergeau pe jos.
– Ce oameni proşti! – grăiră trecătorii… îşi rup încălţămintele şi picioarele ca să cruţe potcoavele măgarului…
Atunci tatăl se sui călare pe asin.
– Ce tată fără pic de inimă! – grăiră alţi trecători… uite că n-are milă de copilul lui; îl lasă, sărmanul, să bată drumul pe jos.
Tatăl se dete jos de pe asin şi îl sui pe copilul său.
– Poftim! – grăiră alţi trecători, nu peste mult… Şi ăsta se cheamă copil cu bună creştere?… bătrânul lui tată să bată drumul pe jos, iar el să stea călare.
– Ce-i de făcut cu oamenii ăştia? – îşi zise în sine tatăl…
Şi se sui şi el pe asin, alături de copil, în nădejdea că astfel va astupa gurii lumii. Dar ţi-ai găsit-o! Abia făcură câţiva paşi şi oamenii începură:
– Uite, ce oameni tirani! Două matahale de oameni sănătoşi se suie pe un biet asin!…
– Ascultă, fiule – zise atunci tatăl – cu oamenii ăştia nu mai este de ieşit la cale… Hai să mai încercăm una.
Şi se coborâră tatăl şi fiul de pe asin… Luară o prăjină de lemn şi, legându-l pe asin, îl ridicară în spate şi porniră cu el la drum. Atunci trecătorii începură a râde cu hohot ca de nişte nebuni de fapta lor.
Istorioara aceasta e cu multă învăţătură. Ea ne arată ce păţeşte omul când se ia după gura lumii. Gura lumii este o mare putere şi ea stă, de regulă, în slujba răului, în slujba lui satana. Gura lumii se amestecă şi în mântuirea sufletului. Gura lumii e cea dintâi armă pe care o ridică diavolul contra mântuirii unui suflet. Îndată ce te laşi de răutăţi şi apuci pe calea Domnului, „gura lumii” nu te mai scoate din „sectar”, „ţicnit”, „smintit” etc.
Oriunde se hotărăşte un suflet pentru Domnul, acolo hop! aleargă şi gura lumii. Şi te miri de unde scoate răutăţile ei. Şi mai ales te miri de oameni cum ascultă de aceste răutăţi! Gura lumii, de regulă, este gura diavolului şi oamenii ascultă de „gura” asta mai ceva ca de Sfânta Scriptură. De Cuvântul lui Dumnezeu n-ascultă, dar de gura lumii da.
Este destul, de pildă, ca gura lumii să-l mintă pe om că Biblia e o carte sectară, pentru ca omul să fugă de Cartea lui Dumnezeu. Este destul ca gura lumii să spună că o adunare creştin-ortodoxă este o mişcare „sectară”, pentru ca omul să se ferească de ea ca de lepră.
Protos. Nicodim Măndiţă,
Oglinda duhovnicească
