Dumnezeu l-a făcut pe om dintru început împarat al tuturor celor de pe pământ, ba chiar și al celor ce sunt sub bolta cerului; fiindcă negreșit pentru om au fost aduse la ființă soarele și luna și stelele. Şi îți spun acum un lucru pe care, cred, nu l-a descoperit limpede nimeni, dar a fost spus în chip adumbrit. Care anume? Ascultă Dumnezeiasca Scriptură, care spune: „Şi a zis Dumnezeu lui Adam, după ce a călcat porunca: „Adame, unde ești?” (Fac 3,9). De ce a spus aceasta Făcătorul-a-toate? Negreșit, vrând să-l aducă la simțire – și, chemându-l la pocăință, i-a zis: „Adame, unde ești? Uită-te la tine însuți, înțelege-ți goliciunea! Vezi de ce veșmânt și de ce slavă te-ai lipsit! Hai, cugetă, nenorocitule, hai, ieși de unde te-ai ascuns! De Mine crezi că te poți ascunde?” (cf. Fac 3,8) Spune: „Am păcătuit!”. Dar el nu spune aceasta – sau mai degrabă eu, ticălosul, nu spun aceasta, fiindcă a mea este pățania! — dar ce anume spune? „Am auzit glasul Tău pe când umblai în Rai, și am cunoscut că sunt gol și m-am ascuns” (Fac 3,10). Deci ce spune atunci Dumnezeu? „Şi cine ți-a vestit că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit numai din el să nu mănânci?” (Fac. 3,11).
Vezi, iubitule, îndelunga-răbdarea lui Dumnezeu? Fiindcă acela, nemărturisindu-I păcatul îndată, Dumnezeu nu S-a mâniat, nu S-a întors numaidecât, ci îi cere al doilea răspuns și spune: „Cine ți-a vestit ca ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit numai din el să nu mănânci?” De ce zici: „Sunt gol”, iar păcatul tău îl ascunzi? Crezi oare că văd numai trupul tău, dar inima și cugetele tale nu le văd?. Fiindcă, amăgit fiind, Adam nădăjduia că Dumnezeu nu știa păcatul. Şi așa cugetând el — cum mulți, și eu cel dintâi, fac până acum, ascunzându-și relele lor! — Dumnezeu, nevrând să-i înmulțească osânda, spune: „Şi de unde ai știut că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am spus să nu mănânci?”. Ca și cum ar spune: „Crezi că poți să te ascunzi cu totul de Mine? Nu știu Eu oare ce ai făcut? Nu spui: «Am păcătuit»? Spune, nenorocitule: «Da, Stăpâne, am călcat porunca Ta, am căzut ascultând sfaturile femeii, am greșit mult împlinind cuvântul ei și neascultând cuvântul Tău! Ai milă de mine!»“. Dar nu spune aceasta, nu se smerește, nu se pleacă, drug de fier e cerbicia inimii lui (cf.Int. Sol. 48:4), cum este și a mea, nenorocitul! Căci dacă ar fi spus aceasta, ar fi rămas în Rai și ar fi fost scutit atunci, printr-un singur cuvânt, de tot cercul acela de zeci de mii de lucruri rele cărora li s-a supus, fiind surghiunit și zăcând în iad atâtea veacuri.
Căci a zis Dumnezeu lui Adam: „În ceasul în care veți mânca din pomul din care v-am poruncit numai din acesta sa nu mâncați, cu moarte veți muri” (Fac 2:17; 3:11), adică veți muri cu moartea sufletească, care a avut loc în chiar ceasul acela, și pentru care Adam a și fost dezbrăcat de veșmântul nemuririi; Dumnezeu n-a zis dinainte nimic mai mult și n-a făcut nimic mai mult. Dar când Adam și-a tăgăduit păcatul și nu s-a căit nici când a fost mustrat de Dumnezeu (fiindcă a zis: „Femeia pe care Tu mi-ai dat-o, aceasta m-a amăgit!” (Fac 3:12-13) — „Pe care Tu mi-ai dat-o!” — o, suflet lipsit de trezvie, ca și cum l-ai fi spus lui Dumnezeu: „Tu ai greșit: femeia pe care mi-ai dat-o, ea m-a amăgit!” – lucruri pe care le pătimesc și eu însumi, nenorocitul și ticălosul, care nu vreau să mă smeresc tăcând și să spun din suflet că eu sunt pricina pierzaniei mele, ci zic: „Cutare m-a împins să fac și să spun aceasta și aceasta, cutare m-a sfătuit să lucrez aceasta și aceasta!“ — O, suflet ticălos, care rostești cuvinte pline de păcat! O, suflet nerușinat și întinat de cuvinte încă și mai nerușinate și întinate!), prin urmare, așa grăind Adam, îi spune atunci Dumnezeu: „Prin osteneli și sudoare să-ți mănânci pâinea ta! Spini și pălămidă să-ți răsară pamântul!”(Fac. 3:18) și la sfârșit: „Pamânt ești și în pământ te vei întoarce!” (Fac 3:19). Cu alte cuvinte, spune: „Ți-am zis să te pocăiești și, așa, să vii iarăși în viețuirea ta cea dintâi. Dar fiindcă ești așa de învârtoșat, du-te acum departe de Mine și-ți va fi de ajuns drept pedeapsă îndepărtarea ta, pentru că pământ ești și în pământ te vei întoarce” (cf. Fac. 3:19).
Așadar, lăsându-l pe el, Dumnezeu vine la Eva, vrând să arate că pe drept cuvânt și ea va fi izgonită împreună cu el, întrucât nu vrea să se căiască, și-i spune: „De ce ai făcut aceasta?” (Fac 3;13), că măcar aceasta să spună: „Am păcătuit!”. Căci ce altă nevoie, spune-mi, avea Dumnezeu să grăiască către ea aceste cuvinte, dacă nu ca s-o facă să spună: „În nebunia mea, Stăpâne, am făcut aceasta – eu, nenorocita și ticăloasa, neascultându-Te pe Tine, Stăpânul meu. Ai milă de mine!”. Vai, ce nerușinare! Căci cu șarpele care ți-a grăit împotriva Stăpânului ai stat de vorbă, și pe acesta l-ai ales înaintea lui Dumnezeu, Care te-a făcut pe tine, iar sfatul aceluia l-ai ținut mai de cinste și mai adevărat decât porunca Stăpânului! Şi cum nici ea nu s-a aflat zicând „Am păcătuit!”, au fost alungați din desfătare, au fost surghiuniți din Rai, departe de Dumnezeu.
Sfântul Simeon Noul Teolog
Cateheze
