Nu este de cuviință, fraților, să ne lenevim la a noastră mântuire, nici să trecem cu vederea vremea cea dată nouă spre pocăință, pe care, a o mai dobândi, nu vom putea. Că foarte de primejdie lucru este celor ce nu se pocăiesc acum și aici. Să ne pocăim, drept aceea, de păcatele noastre, până ce nu ne ajunge pe noi moartea. Că de acolo nu ne vom putea întoarce, de vreme ce nu este întoarcere de acolo, ci vom merge în pământul cel întunecat al întunericului celui veșnic, unde nu este lumină, nici viață pentru păcătoși.
Drept aceea, acum să ne pocăim, ca pe Dumnezeu milostiv să-L facem către noi înșine și să-I plăcem Lui prin fapte bune, prin post și rugăciune, prin milostenie și prin smerenie, prin curăție și prin iubirea de frați și prin pocăință, neîndeletnicindu-ne cu deșertăciunile veacului acestuia. Să ne lepădăm de răutățile lumești, să nu ne îmbrăcăm iarăși cu patimile trupești, cu nesațiul, cu beția și cu pofta desfrânării, stricându-ne sufletul și trupul. Că puțină este vremea noastră aici. Pentru aceasta, să ne îngrijim de sufletele noastre și să căutăm mântuirea noastră, să ne ostenim spre Dumnezeu, pentru păcatele noastre.
Și nu, astăzi să ne pocăim și să ne smerim, iar mâine să facem mai rele fapte. Că cel ce se pocăiește de păcatele sale și apoi iarăși le face, ce sporește în pocăința sa, întorcându-se de la dreptate la păcat? Sau cum va fi auzită rugăciunea lui înaintea lui Dumnezeu? Că Domnul gătește asupra lui mânia Sa. Pentru că, precum multă este mila Lui, așa sunt multe și certările Lui și pe fiecare, după faptele lui îl judecă și fiecare după faptele sale află. Fericit este omul cel ce poate face păcatul și nu-l face. Și amar de inima care cugetă în două părți și de păcatul care umblă în două căi. Că Domnul pe cei cu un gând îi sălșluie-te în casa Sa.
Proloagele, vol. I, pag. 110
Editura, Buna-Vestire, Bacău, 1995.
