Iubite frate, astăzi Hristos este răstignit. Priviți-L cu atenție cum este țintuit pe Cruce și îndreptați-vă privirea asupra preasfântului Său trup, care este plin de vânătai, sfârtecat, zdrobit de lovituri și mânjit de sânge. Vedeți-L cum este gol, disprețuit și osândit de vrăjmașii Săi. Vedeși cum preasfântul Său cap este zgâriat de cei mai răi spini, cum ochii îi sunt obosiți de privegheri și de lacrimi, cum fața lui este vestejită și plină de încrețituri, cum obrajii sunt cu totul înegriți de loviturile cu palma, cum buzele Îi sunt amărâte de fiere, cum limba și gâtlejul îi sunt arse de sete, cum mâinile îi sunt sugrumate de funii groase, cum umerii îi sunt zdrobiți de greutatea Crucii.
Vezi, frate apoi, cum mâinile și picioarele Îi sunt străpunse de piroane foarte ascuțite, cum coasta îi este străpunsă cu lancea, cum întreg Preasfântul Său trup s-a făcut numai rană, fără chip, fărăfrumusețe omenească, după cum zice și Scriptura: „L-am văzut pe El și n-avea chip, nici frumusețe; ci chipul lui era necinstit și părăsit de fiii oamenilor” (Isaia 53,2).
Prea dulcele meu Iisus, ce priveliște vrednică de mila și de plâns ai ajuns în ochii tuturor oamenilor! Cum ai venit să te desfigureze astfel, tocmai de cei ce te așteptau și pe care iubindu-I i-ai miluit și ajutat?
Oare tu nu știi frate iubit că, acelea-și chinuri ce le-a suferit de la evreii de altă dată, le suferă și acum de la păcatele tale? Tu cu hula, cu gândurile cele rușinoase Îi apeși cununa de spini pe cap. Tu, cu privirile cele rele și pătimașe Îl lovești cu pumnul peste ochii Săi dumnezeiești, cu ospețele, cu luxul și banchetele pe care le faci, Îl adăpi cu oțet și cu fiere. Tu, cu ocările și grăirile de rău și cu cuvintele rușinoase pe care le spui Îl pălmuiești și-L scuipi în obraz, cu nedreptățile și hoțiile tale, Îi țintuiești mâinile pe cruce, cu umbletele tale rele pe care le faci, plimbandu-te pe drumul păcatelor, Îi pironești picioarele.
Ah, frate, aceasta-i oare recunoștința pe care o arăți Răscumpărătorului pentru atâtea haruri? Aceasta-i răsplata pe care o dai lui Hristos pentru patimile pe care le-a suferit pentru tine? El să sufere așa de mult și tu din nou păcătuiești?
Sfântul Nicodim Aghioritul
Deprinderi duhovnicești
Editura Episcopia Ortodoxă, Alba-Iulia, 1995