Purtarea blândă şi paşnică şi îngăduitoare față de toate fărădelegile omeneşti le este foarte necesară tuturor credincioşilor, dar, mai ales, preoților Celui de Sus, precum spune glasul cel dumnezeiesc: „Luați jugul Meu asupra voastră şi învățați-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima” (Mt. 11, 29). Însă împotriva celor care contrazic şi se împotrivesc dreptei credințe şi se silesc să o rănească prin cuvânt şi faptă şi îi atrag pe cei crescuți în ea la înşelăciunea lor, împotriva unora ca aceştia suntem foarte îndreptățiți să ne înarmăm din tot sufletul cu râvna cea dumnezeiască demnă de laudă pentru buna-credință, după cuvântul proorocului: „Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mâhnit? Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei şi mi s-au făcut duşmani” (Ps. 138, 21-22).
Cine este atât de blând ca Moise, cel ce L-a văzut pe Dumnezeu? Cu toate acestea şi el, când i-a văzut pe oameni săvârşind fărădelegi şi, în nebunia lor, mâniindu-L pe Cel de Sus, lăsând de-o parte blândețea lui, nu i-a cruțat nici pe cei bătrâni, nici pe cei tineri, nici pe bătrâne, nici pe fecioarele cele tinere, ci fără milă le-a poruncit slujitorilor legii – leviților – să îi ucidă cu sabia pe toți la rând, fie că le erau rude, bătrâni sau tineri, deoarece ei, uitând mulțimea marilor binefaceri şi minuni ale lui Dumnezeu, s-au închinat idolilor. De asemenea, să cinstim râvna pentru Dumnezeu, cea vrednică de laudă, a lui Finees, care i-a străpuns cu lancea sa pe Zimri, prințul israelitean, şi pe femeia madianită chiar în timpul fărădelegii lor ticăloase (Numeri 25, 7). Dar a stat Finees şi L-a îmblânzit şi a încetat bătaia (Ps. 105, 30), ceea ce înseamnă că s-a oprit nimicirea adusă de mânia lui Dumnezeu asupra poporului iudeu după ce într-o singură zi au pierit douăzeci şi trei de mii de-ai lor, toți numai din cauza păcatului desfrâului. O, cât de uimitoare este râvna acestui bărbat minunat, râvnă prin care el nu numai că a întors mânia cea mare şi dreaptă a lui Dumnezeu de la poporul israelit, ci „i s-a socotit lui întru dreptate, din neam în neam până în veac” (Ps. 105, 31).
Cuviosul Maxim Grecu,
Scrieri dogmatice-polemice, vol. II
