Iubiţi credincioşi, Sfântul Ioan Botezătorul a suferit tăierea capului pentru că a fost un om care a avut curaj să zică răului rău şi mai mult, chiar s-a împotrivit acestui rău.
Sigur că atunci când a plecat din pustie, el a fost încredinţat că Irod nu o să-l asculte. Poate s-a gândit chiar că o să i se întâmple ceva rău. Și de ce s-a dus? Pentru că nu a putut să stea să vadă cu răutatea se extinde. Noi de multe ori, vedem răutăţile din jurul nostru, dar nu intervenim cu nimic, nici chiar în familia noastră. Lăsăm ca anumite lucruri să se întâmple şi nu zicem nimic. De ce? Pentru că nu avem curaj. Sunt unele lucruri pe care noi nu le putem face. De ce? Că nu avem plinătatea Duhului.
Dacă nu neîmpotrivim relelor ce se săvârșesc, contribuim oarecum la răspândirea lui. Părinţii de multe ori, zic în legătură cu copilul lor: lasă-l să se distreze acum, până este tânăr, că după aceea vin greutăţile; lasă-l să facă ce vrea el. Şi apoi vin necazurile şi pentru relele pe care le-a făcut la tinereţe.
Să nu zicem nicioadată răului bine şi binelui rău, ci să ne gândim cum să facem să înlăturăm unele dintre lucrurile care trebuie înlăturate, ca pe urmă să nu suferim şi noi și copiii noștri. Nu vă jucaţi cu Dumnezeu, nu vă jucaţi cu viaţa voastră, nu vă jucaţi cu viaţa altora. Fiţi atenţi măcar în familiile voastre şi înlăturaţi tot ce puteţi înlătura, pentru că, dacă sunteţi nepăsători, „aşteptaţi bâta ca să vă înţelepţească”, cum spunea Părintele Arsenie.
Iubiţi credincioşi, să căutăm să fim ucenicii lui, şi dacă nu putem face mai mult, să fim măcar cinstitorii lui şi să-i spunem: „Sfinte Ioane, care ai făcut bine, ajută-ne să facem şi noi mai mult bine, că noi numai din puterile noastre nu putem decât să tolerăm răul din jurul nostru. Nu putem aceasta pentru că nu avem puterea ta, nu avem pe Duhul Sfânt pe care l-ai avut tu şi care nu te-a lăsat în pustie şi te-a trimis în faţa stăpânitorului de atunci, care după aceea ţi-a tăiat capul”.
Sfântul Ioan Botezătorul ne-a învăţat şi pe noi să propovăduim adevărul și să fim împotriva răului din viaţa noastră, din gândurile noastre, din simţirile noastre, din viaţa celor din jurul nostru, măcar din viaţa celor asupra căror avem putere. Dacă facem aşa, atunci darul lui Dumnezeu va fi cu noi şi Sfântul Ioan Botezătorul se va bucura de noi şi ne va ajuta să împlinim binele ca să înmulţim şi bucuria.
Arhim. Teofil Pârăian,
Sărbători fericite – predici la praznice și sărbători