Să ne comportăm cu toți din jur, exact cum am vrea să se comporte cineva cu noi

Observăm că astăzi tot mai multă lume, din cauza unui egoism sau a unei lăcomii, recurg la fel de fel de înșelăciuni, neluând în seamă faptul că, așa cum spune o veche zicală „înșelând pe altul, te înșeli pe tine”. Ceea ce e mai grav, se poate observa că până și cei mici recurg la felurite tertipuri de înșelăciune. Or, sinceritatea trebuie să prevaleze în viața fiecăruia, chiar și la cei mici, deoarece, repet, înșelând pe altul, te păgubești pe tine, supărându-L și pe Dumnezeu totodată. Dar ca să înțelegem mai bine acest adevăr dureros legat de înșelăciune, vom relata o istorisire, pe cât de interesantă, tot pe atât de luat aminte.

Așadar, se spune într-o povestioară creștină: „Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un ţăran şi i-a spus:
– Uite, omule, fiindcă ştiu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Îţi dau de muncă şi te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?
– Sigur, boierule, a răspuns omul bucuros, ce trebuie să fac?
– Să-mi construieşti o casă, la marginea pădurii.
Ţăranul a plecat bucuros şi, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce şi-a spus? „E, şi aşa nu mă vede, ce-ar fi să-l înşel?!
Şi, în loc să facă totul aşa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine şi proaste şi să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar ţăranul ştia că n-o făcuse bine şi că, destul de repede, ea se va strica.
Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:
– Fiindcă ştiu că tu şi familia ta locuiţi într-o cocioabă mică, îţi fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construieşti şi ţi-am spus acum, la sfârşit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.

Acum şi-a dat seama omul de greşeala sa. A vrut să-l înşele pe altul şi, de fapt, singur s-a înşelat. Dacă ar fi fost cinstit şi şi-ar fi văzut de treabă, şi-ar fi făcut un bine lui şi familiei sale. Acum, însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic. În sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înşele niciodată pe nimeni”.

Probabil că în urma acestei frumoase și uimitoare povestiri, care descoperă un bogat înțeles duhovnicesc, vom fi cu mai multă luare aminte asupra tuturor momentelor când ne lovim de ispita de a înșela. Prin urmare, așa cum spunea Sf. Ioan Gură de Aur: „Să ne comportăm cu toți din jur, exact cum am vrea să se comporte cineva cu noi”.

Prot. Ștefan RÎMBU